Atmosfera

Definiția atmosferei
Tehnică literară, ecosistemul este un tip de sentiment pe care cititorii îl resimt în urma unei narațiuni, bazat pe informații precum decorul, fundalul, obiectele și prefigurarea. O stare de spirit poate servi ca un automobil pentru stabilirea mediului. În operele literare, atmosfera se referă la emoțiile sau sentimentele pe care un creator le transmite cititorilor săi prin descrierea gadgeturilor și a decorurilor, inclusiv în poveștile lui J. K. Rowling despre Harry Potter, în care aceasta creează un mediu capricios și captivant. Rețineți că și atmosfera poate varia pe parcursul unei opere literare.
Diferența dintre atmosferă și stare de spirit
Mulți oameni folosesc ambii termeni în mod interschimbabil, întrucât nu există o diferență concretă între ei. Cu toate acestea, în literatură descoperim o ușoară diferență. Acest lucru se datorează faptului că ambianța este un termen mai larg și poate fi stabilită prin intermediul unui loc pozitiv, inclusiv un teatru.
În schimb, temperamentul este un termen extra unic și subțire, referitor la emoțiile unui personaj pozitiv sau ale unei instituții de indivizi, și nu conține acum sentimentele sau emoțiile care radiază la un moment dat într-un loc. Pur și simplu, temperamentul se referă la emoțiile interioare, în același timp cu ecosistemul existent la un anumit loc. În plus, o dispoziție contribuie la construirea întregului anturaj al unei narațiuni.
Exemple de atmosferă în literatură
Exemplu #1: O foame nerostită (de Terry Tempest Williams)
„Este o foame nerostită pe care o deflectăm cu cuțitele – un avocado printre noi, tăiat bine în două, răsucit apoi separat de groapa mare de lemn. Cu bărcile cărnoase neexperimentate în mână, tăiem fâșii verticale de la un capăt la altul. Scânduri de legume. Înăbușim avocado cu salsa, chili calzi la amiază în deșert. Ne privim unii pe alții și zâmbim, ingurgitând avocado cu lame de argint ascuțite, riscându-ne sângele limbilor noastre în mod repetat.”
Aici, Williams creează un ecosistem riscant, în care oferă pericolele cuțitelor și ale avocado. De fapt, atunci când un scriitor încearcă să stabilească un mediu prin utilizarea gadgeturilor, acele obiecte reprezintă o realitate tacită. În plus, înfățișarea personajelor contribuie suplimentar la un ecosistem încărcat sexual.
Exemplul nr. 2: Viziunea (de Dean Koontz)
„Fata își ridică degetele și se holbă la ele; se holbă prin ele.”
Vocea ei se transformă în moale, dar încordată. ‘Sânge pe mâinile lui. Propriile ei degete erau curate și palide.”
Când examinăm aceste rânduri, ele ne aduc imediat în minte un răspuns emoțional și ne atrag atenția. Este exact ceea ce face mediul într-o operă literară.
Exemplu #3: Corbul (de Edgar Allen Poe)
„Odată, într-un miez de noapte mohorâtă, în timp ce meditam, vulnerabil și obosit,
Asupra multor volume pitorești și curioase de tradiții uitate –
În timp ce dădeam din cap, aproape ațipind, deodată s-a auzit o bătaie,
Ca a unei persoane care bătea ușor, bătea la ușa camerei mele –
„E vreun vizitator”, am murmurat, „bătând la ușa camerei mele –
Doar asta și nimic în plus.”
În acest fragment, plăcerea cititorilor este plină de suspans și incitantă, deoarece ei își asumă groaza din cauza emoțiilor din interiorul narațiunii. După cum vedem, această persoană aude bătăi în ușă și, în timp ce o deschide, nu găsește nicio persoană acolo, ci doar întuneric; ceea ce face ca mediul înconjurător să fie neliniștit și tensionat.
Exemplul nr. 4: Poveste din două orașe (de Charles Dickens)
Charles Dickens, în Poveste din două orașe, creează un ecosistem important de fiecare dată când are loc o ocazie majoră în cadrul unei intrigi. De exemplu, vedem un temperament fantomatic al intrării unui mesager în poșta din Dover, ceea ce sugerează lucruri din viitor. Apoi, Dickens construiește un anturaj prin mișcările personajelor sale în camera doctorului Manetas.
În acest sens, scriitorul dă atribute acelor locuri cu idei și idei speciale. De exemplu, atunci când Jerry se duce să localizeze poșta din Dover, pentru a-i transmite un mesaj domnului Lorry, Dickens creează un mediu sumbru și misterios, făcând aluzie la oprirea mai întunecată. O altă formă de ecosistem pe care o vedem în interiorul sălii de judecată spre oprire. În timpul scenei, veți observa că publicul larg caută și bâzâie victimă după victimă. Astfel, Dickens leagă atmosfera din această regiune de moarte.
Funcția atmosferei
Motivul stabilirii atmosferei este acela de a crea un efect emoțional. Aceasta face ca o operă literară să fie vie, fascinantă și palpitantă, cu ajutorul căreia publicul rămâne mai mult implicat. Ea face apel la simțurile cititorilor prin utilizarea de a face povestea mai reală, permițându-le să înțeleagă cu ușurință conceptul. Deoarece mediul face publicul să simtă într-un mod indirect, scriitorii pot aduce sentimente dure cu mai puțină severitate. Scriitorii controlează impactul atmosferei câștigătoare cu ajutorul conversiei conturului decorurilor și elementelor.