Fosfolipide, numite și fosfatide, orice membru al unei clase mari de substanțe asemănătoare grăsimilor, care conțin fosfor și care joacă roluri structurale și metabolice importante în celulele vii. Fosfolipidele, împreună cu sfingolipidele, glicolipidele și lipoproteinele, se numesc lipide complexe, deosebindu-se de lipidele simple (grăsimi și ceruri) și de alte componente celulare liposolubile, în principal izoprenoide și steroizi. Termenul de fosfogliceridă este folosit de unii ca sinonim pentru fosfolipide, iar de alții pentru a desemna un subgrup de fosfolipide.
Encyclopædia Britannica, Inc.
În general, fosfolipidele sunt compuse dintr-o grupare fosfat, doi alcooli și unul sau doi acizi grași. La o extremitate a moleculei se află gruparea fosfat și un alcool; această extremitate este polară, adică are o sarcină electrică, și este atrasă de apă (hidrofilă). Celălalt capăt, care este format din acizii grași, este neutru; este hidrofob și insolubil în apă, dar este solubil în grăsimi. Această natură amfifatică (care conține atât grupe hidrofobe, cât și hidrofile) face ca fosfolipidele să fie importante în membrane; ele formează o structură cu două straturi, numită bistrat lipidic, cu capul polar orientat spre exterior pe fiecare suprafață pentru a interacționa cu apa, iar „cozile” neutre sunt orientate spre interior și îndreptate una spre cealaltă. Bistratul lipidic reprezintă baza structurală a tuturor membranelor celulare și este aproape impermeabil la ioni și la majoritatea moleculelor polare. Proteinele înglobate în matricea fosfolipidică transportă multe substanțe prin membrană.
Lecitina (q.v.; fosfatidil colină) și cefalinele (fosfatidil etanolamina și fosfatidil serina) sunt grupuri de fosfolipide foarte răspândite în plante și animale; lecitina este cea mai abundentă, dar este rară în microorganisme.
Alte fosfolipide includ plasmalogenii, prezenți în creier și inimă și aparent de apariție limitată în țesuturile nonanimale; fosfoinositidele, prezente în creier; și cardiolipina, izolată inițial din inimă.