Teatru, ortografiat și teatru, în artele dramatice, artă care se ocupă aproape exclusiv cu spectacolele în direct în care acțiunea este planificată cu precizie pentru a crea o senzație de dramă coerentă și semnificativă.
Deși cuvântul teatru este derivat din grecescul theaomai, „a vedea”, spectacolul în sine poate face apel fie la ureche, fie la ochi, așa cum sugerează interschimbabilitatea termenilor spectator (care derivă din cuvinte care înseamnă „a privi”) și public (care derivă din cuvinte care înseamnă „a auzi”). Uneori, atracția este puternic intelectuală, ca în Hamlet al lui William Shakespeare, dar elementul intelectual în sine nu este o garanție a unui teatru bun. O reprezentație bună a lui Hamlet, de exemplu, este extrem de dificil de realizat, iar una slabă este mult mai puțin satisfăcătoare decât o prezentare strălucită a unei farse. În plus, un Hamlet bun impune spectatorului cerințe care pot fi mai mari decât cele pe care acesta este dispus să le pună la dispoziție, în timp ce farsa poate fi savurată într-o stare de relaxare comparativă. Participarea deplină a spectatorului este un element vital în teatru.
Există o concepție greșită larg răspândită conform căreia arta teatrului poate fi discutată doar în ceea ce privește conținutul intelectual al scenariului. Teatrul nu este în esență o artă literară, deși a fost învățat astfel în unele universități și școli. Timp de mulți ani, operele dramaturgilor greci, ale lui Shakespeare și ale altor scriitori importanți, cum ar fi Friedrich von Schiller, erau mai degrabă studiate decât reprezentate în întregime. Latura literară a unei producții teatrale funcționează cel mai eficient atunci când este subordonată celei histrionice. Cel mai puternic impact asupra publicului îl au actorii, cântăreții și dansatorii, urmați de spectacol – fundalul pe care se desfășoară aceste activități. Mai târziu, la reflecție, spectatorul poate descoperi că semnificația textului a produs o impresie mai durabilă, dar cel mai adesea meritul literar al scenariului, sau „mesajul” său, este un element relativ minor.
Totuși, se presupune adesea că experiența teatrală poate fi asimilată prin citirea textului unei piese. În parte, acesta este un rezultat al influenței criticilor de teatru, care, ca scriitori, tind să aibă o orientare literară. Influența lor este amplificată de faptul că este dificil de a face ca teatrul serios să fie disponibil pe scară largă; pentru fiecare persoană care vede o producție importantă într-un teatru, mii de alte persoane o vor cunoaște doar prin intermediul avizelor criticilor. În timp ce recenzenții din presa tradițională pot acorda o mai mare credibilitate unor elemente precum actoria și dansul, criticii din revistele mai serioase pot fi mai interesați de valorile textuale și tematice. Astfel de influențe variază de la o țară la alta, bineînțeles. În New York, un critic al unui ziar, cum ar fi The New York Times, poate determina soarta și istoricul unei producții, asigurându-i o reprezentație de succes sau forțând-o să se închidă peste noapte. La Londra, însă, publicul a rezistat în mod notoriu voinței criticilor.
Aceasta nu înseamnă că aportul autorului la experiența teatrală este lipsit de importanță. Scenariul unei piese de teatru este elementul de bază al spectacolului de teatru. În cazul multor capodopere, este cel mai important element. Dar chiar și aceste capodopere dramatice necesită cooperarea creativă a altor artiști decât autorul. Scenariul dramatic, la fel ca o partitură de operă sau scenariul unui balet, nu este altceva decât materia primă din care se creează spectacolul. Actorii, mai degrabă decât să reflecte pur și simplu o creație care a fost deja pe deplin exprimată în scenariu, dau trup, voce și imaginație la ceea ce era doar o indicație umbrită în text. Textul unei piese de teatru este la fel de vag și incomplet în raport cu un spectacol pe deplin realizat precum este o partitură muzicală la un concert. Hamletele a doi mari actori diferă probabil mai mult decât ar putea să o facă două interpretări virtuoase ale Variațiunilor Goldberg de Johann Sebastian Bach. În general, experiența teatrală cu adevărat memorabilă este cea în care diferitele elemente ale spectacolului sunt aduse într-o armonie intenționată. Este un spectacol în care textul și-a dezvăluit semnificațiile și intențiile prin intermediul unei interpretări pricepute, într-un mediu conceput cu măsura potrivită de frumusețe sau impact vizual.
Acest articol conține o tratare a artei teatrului în termenii cei mai generali, o încercare de a ilumina ceea ce este și de ce a fost considerată o activitate umană fundamentală de-a lungul istoriei. O tratare extinsă a elementelor teatrului poate fi găsită în producția teatrală. Pentru relația dintre teatru și muzică și dans, vezi muzică de teatru, operă și dans. Pentru tratarea istorică a teatrului occidental, vezi Teatrul occidental. Tradițiile teatrale ale altor culturi ale lumii sunt analizate în articole precum teatrul african, artele din Asia de Est, artele islamice, artele din Asia de Sud și artele din Asia de Sud-Est. Pentru o prezentare generală a literaturii dramatice și a formelor sale tragice și comice, a se vedea literatura dramatică. Literatura dramatică este, de asemenea, tratată în articole despre literaturile anumitor limbi, națiuni sau regiuni – de exemplu, literatura africană, literatura belgiană, literatura engleză, literatura franceză, literatura germană, literatura rusă și așa mai departe.
.