Ouch: ameliorarea durerii cronice ar fi grozavă dacă ar funcționa fără a-i face pe pacienți somnoroși.Punchstock A fost descoperit un medicament care tratează durerea cronică la șoareci, fără efectele secundare obișnuite ale analgezicelor, cum ar fi sedarea, dependența sau dezvoltarea toleranței.
Rămâne de văzut dacă acest compus are același efect și la oameni, dar cercetătorii abordează ținta medicamentului cu un „optimism precaut”.
Compusul provine dintr-o clasă bine cunoscută de medicamente, benzodiazepinele, care sunt utilizate pe scară largă pentru sedare sau pentru tratarea anxietății. Benzodiazepinele acționează asupra căilor cerebrale implicate în percepția durerii, dar nu au fost foarte eficiente în ameliorarea durerii. O echipă condusă de Hanns Ulrich Zeilhofer de la Universitatea din Zurich, Elveția, a vrut să afle de ce.
Au testat mai întâi diazepamul – cunoscut în mod obișnuit sub numele de valium – prin injectarea acestuia în coloana vertebrală a șoarecilor. Coloana vertebrală este una dintre autostrăzile directe ale durerii din organism, astfel încât blocarea semnalelor de durere aici ar putea ajuta la evitarea efectelor secundare care apar atunci când un medicament atinge creierul. În acest sistem, cercetătorii au descoperit că diazepamul poate într-adevăr să amelioreze durerea – șoarecii care fie au fost supuși unei injecții dureroase, fie au fost supuși la stoarcerea unui nerv pentru a simula durerea cronică, au fost mai puțin deranjați dacă au primit injecții în coloana vertebrală.
Strategie receptivă
Cercetătorii știu că valium acționează asupra unui receptor numit acid γ-aminobutiric, sau GABA, în coloana vertebrală, și că GABA are diferite părți sau subunități care ar putea fi responsabile pentru diferitele efecte ale medicamentului. Pentru a investiga, echipa a analizat patru tipuri de șoareci mutanți, fiecare dintre aceștia având o subunitate diferită a acestui receptor GABA făcută inactivă, pentru a vedea ce ar face valium.
Au descoperit că două dintre subunități, α2 și α3, trebuiau să fie prezente pentru ca medicamentul să amelioreze durerea. Din fericire, o altă subunitate, α1, este cea care provoacă somnolență atunci când medicamentele ajung în creier. Cercetătorii își raportează rezultatele în Nature1.
„Ceea ce am arătat este ce receptori trebuie să fie vizați”, spune Zeilhofer. Faptul că se poate face un astfel de zoom asupra țintei este ceea ce este cel mai interesant în legătură cu această lucrare, spune Clifford Woolf, anestezist la Massachusetts General Hospital din Charlestown.
Dezvoltarea medicamentelor
Dacă administrarea de medicamente prin intermediul coloanei vertebrale ar fi practică la oameni, echipa ar putea folosi pur și simplu benzodiazepine în acest mod pentru a ameliora durerea fără efecte secundare. Dar acest lucru necesită un cateter și nu este potrivit pentru majoritatea pacienților.
Din acest motiv, știind ce părți ale GABA trebuie să vizeze, echipa a testat efectele unei benzodiazepine despre care se știe că nu acționează asupra părții α1 a receptorului GABA care induce somnul: un compus denumit în mod memorabil L-838,417. Aceștia au administrat compusul pe cale orală șobolanilor și acesta a funcționat pentru a ameliora durerea fără a le da sedative precum alte analgezice. Mai mult, nu și-a pierdut efectul atunci când tratamentul a continuat timp de câteva zile. Această problemă a toleranței este o problemă pentru medicamente precum morfina.
ADVERTISMENT
În plus, ei au imaginat creierul șobolanilor cu ajutorul imagisticii prin rezonanță magnetică funcțională pentru a vedea ce efect avea L-838,417 asupra zonelor de procesare a durerii. Așa cum era de așteptat, medicamentul a redus activitatea în zonele creierului legate de durere, precum și în zonele cunoscute ca fiind implicate în suferința emoțională care vine odată cu durerea.
Postul următor este de a găsi medicamente care să acționeze în același mod la oameni. Unele benzodiazapine care economisesc α1 sunt deja în curs de dezvoltare pentru tratamentul anxietății fără efecte secundare somnoroase. Dar s-ar putea ca α2 și α3 să nu fie la fel la oameni ca la rozătoare.
Woolf adoptă o atitudine de „optimism prudent” față de aceste rezultate. „Este întotdeauna un drum lung între studiile preclinice și dovada de concept la om”, spune el.