Termeni cheie
- stratificare socială: Aranjamentul ierarhic al claselor sociale, sau al castelor, în cadrul unei societăți.
- abordare structural-funcționalistă: O abordare sociologică a sărăciei care susține că toate părțile societății (chiar și sărăcia) contribuie într-un fel sau altul la stabilitatea sistemului mai larg.
- abordare bazată pe teoria conflictului: O teorie sociologică a sărăciei care susține că stratificarea este disfuncțională și dăunătoare pentru societate, dar persistă pentru că aduce beneficii celor bogați și puternici.
Două abordări sociologice clasice ale sărăciei și stratificării sociale sunt structural-funcționalismul și teoria conflictului.
Abordarea structural-funcționalistă a stratificării pune întrebarea: ce funcție sau scop are stratificarea? Răspunsul teoriei este că toate părțile societății, chiar și sărăcia, contribuie într-un fel sau altul la stabilitatea sistemului mai larg. Potrivit structural-funcționaliștilor, stratificarea și inegalitatea sunt, de fapt, fenomene constructive care aduc beneficii societății: ele asigură că cei mai buni oameni se află în vârful ierarhiei, iar cei mai puțin valoroși se află în partea de jos. Cei din vârf primesc putere și recompense datorită abilităților ridicate, iar recompensele ridicate există pentru a oferi stimulente pentru ca persoanele calificate să facă cele mai importante munci în ocupații cu statut înalt. Conform acestei logici, inegalitatea asigură faptul că locurile de muncă cele mai importante din punct de vedere funcțional sunt ocupate de cei mai calificați oameni.
Abordarea teoriei conflictului oferă o critică a structural-funcționalismului. În primul rând, critica afirmă că este dificil de determinat importanța funcțională a oricărui loc de muncă, deoarece un sistem de interdependență face ca fiecare poziție să fie necesară pentru funcționarea societății. În al doilea rând, această abordare presupune că sistemul de stratificare este echitabil și rațional și că cei mai „buni” oameni ajung în vârf datorită superiorității lor. Dar, potrivit teoreticienilor conflictului, în realitate sistemul nu funcționează atât de ușor sau perfect și există bariere care împiedică persoanele calificate să urce în ierarhie.
În contrast cu teoreticienii structural-funcționaliști, teoreticienii conflictului susțin că stratificarea este disfuncțională și dăunătoare în societate. Potrivit acestei teorii, stratificarea îi avantajează pe cei bogați și puternici în detrimentul celor săraci – cei care ocupă poziții de rang înalt își construiesc continuu averea, ceea ce nu face decât să adâncească și mai mult prăpastia dintre persoanele cu statut înalt și cele cu statut scăzut. De exemplu, multe familii bogate plătesc salarii mici dădace care să aibă grijă de copiii lor, grădinari care să le îngrijească curțile și menajere care să le curețe casele. Teoreticienii conflictului consideră că acest sistem competitiv, împreună cu barierele structurale în calea mobilității ascendente, sfârșesc prin a crea și perpetua sistemele de stratificare. Teoreticienii conflictului susțin că concurența și inegalitatea nu sunt inevitabile, ci sunt create și menținute de oameni. Între timp, structural-funcționaliștii resping faptul că oamenii nu acționează întotdeauna doar din interes propriu economic.
