Lupta globală împotriva atrocităților în masă, preocupările legate de drepturile omului în China, democrația amenințată la nivel mondial, reducerea la tăcere a jurnalistului Jamal Khashoggi, catastrofa în desfășurare din Camerun – lista discuțiilor urgente despre drepturile omului care trebuie purtate astăzi este lungă.
Curent aflată la a treia sa iterație, conferința #RightsCity, care va avea loc pe 3 iunie la Montreal, își propune să discute aceste provocări, într-un moment în care ordinea internațională liberală pare să se destrame.
În acest an, un accent deosebit a fost pus pe rolul activiștilor proeminenți, al jurnaliștilor și al liderilor mondiali în domeniul drepturilor omului, dar și al Canadei. Conferința reunește unii dintre cei mai importanți lideri și gânditori din lume în domeniul drepturilor omului, printre care: Omar Abdulaziz, activist saudit; Roméo Dallaire, general-locotenent în retragere și senator canadian; Shaparak Shajarizadeh, lider iranian pentru drepturile femeilor; Yang Jianli, disident chinez și fost prizonier politic; și Jennifer Welsh, fost consilier special al Secretarului General al ONU privind responsabilitatea de a proteja.
Evenimentul este găzduit de Montreal Institute for Genocide and Human Rights Studies de la Universitatea Concordia, în parteneriat cu Centrul Raoul Wallenberg pentru Drepturile Omului, Amnesty International, Consiliul Internațional Canadian și Centrul pentru Studii Internaționale de Pace și Securitate. (Se așteaptă ca evenimentul să fie transmis în direct prin intermediul CPAC.)
Iată, unii dintre cei implicați în eveniment fac lumină asupra problemelor legate de drepturile omului pe care le consideră cele mai importante de abordat pentru a asigura stabilitatea globală.
- Unde este apărarea noastră a instituțiilor și mecanismelor globale de protecție a drepturilor omului?
- Crimele împotriva umanității au fost comise în Camerun. Să nu ne întoarcem spatele.
- Un apel pentru o nouă generație de promovare a drepturilor omului în Canada.
- Nu subestimați importanța, dar și fragilitatea democrației multinaționale.
- Peste toate, firul comun – și nevoia – este corectitudinea.
Unde este apărarea noastră a instituțiilor și mecanismelor globale de protecție a drepturilor omului?
– Kyle Matthews, director executiv al Institutului din Montreal pentru Studii privind Genocidul și Drepturile Omului
Într-un moment în care toate normele și legile internaționale legate de drepturile omului sunt atacate, suntem martorii unui efort coordonat istoric pentru a submina eficiența instituțiilor multilaterale care au fost concepute pentru a proteja civilii de crimele de atrocități în masă.
Ramificațiile statelor autoritare îmbărbătate pot fi văzute, din păcate, în conflictul din Siria. Luați în considerare faptul că Rusia s-a opus prin veto la 12 rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU pentru a trage la răspundere regimul Assad pentru încălcările pe scară largă ale drepturilor omului. Rusia, China și Iranul nu numai că au apărat regimul Assad pe cale diplomatică, ci au protejat în mod deschis un guvern care a folosit arme chimice împotriva propriei populații, a folosit foametea ca armă de război și a torturat zeci de mii de civili în închisorile și penitenciarele din întreaga țară.
Guvernele occidentale au fost incredibil de slabe în ceea ce privește Siria, dând frâu liber Rusiei și regimului Assad. Văzând paralizia Consiliului de Securitate al ONU, 44 de ONG-uri au cerut ca acest organism să colaboreze și să oprească alte atacuri împotriva civililor și a spitalelor din Idlib. Din păcate, Rusia a ignorat cererea.
„Guvernele occidentale au fost incredibil de slabe față de Siria, dând frâu liber Rusiei și regimului Assad.”
Nu trebuie trecută cu vederea nici China, care a continuat să încalce drepturile omului ale cetățenilor săi. Aproximativ un milion de membri ai minorității sale uigure sunt în prezent deținuți în „lagăre de reeducare”. Guvernul chinez a transformat inteligența artificială în armă, ca parte a unei campanii de supraveghere masivă, care este de natură orwelliană. China a oferit, de asemenea, acoperire diplomatică Myanmarului, sprijinind în mod deschis operațiunile militare ale guvernului împotriva minorității sale Rohingya, o crimă de atrocitate în masă care a avut ca rezultat faptul că peste 700.000 de oameni au fost forțați să fugă în Bangladesh.
În articolul său recent, „The End of Human Rights?”, David Rieff a observat pe bună dreptate că „balanța globală a puterii s-a înclinat dinspre guvernele angajate în respectarea normelor privind drepturile omului către cele indiferente sau activ ostile față de acestea”. Responsabilitatea de a proteja, Convenția privind genocidul, Curtea Penală Internațională și dreptul umanitar internațional, toate par să facă parte din ordinea internațională liberală pe care statele autoritare ar dori să o demonteze. Este imperativ ca statele democratice și societatea civilă să colaboreze pentru a păstra ceea ce am construit.
Kyle Matthews este directorul executiv al Institutului din Montreal pentru studii privind genocidul și drepturile omului de la Universitatea Concordia și membru al Institutului canadian pentru afaceri globale.
Crimele împotriva umanității au fost comise în Camerun. Să nu ne întoarcem spatele.
– Pearl Eliadis, avocat canadian și membru senior al Centrului Raoul Wallenberg pentru Drepturile Omului
Camerounul se confruntă cu o catastrofă a drepturilor omului ignorată în mare parte în regiunile de nord-vest și sud-vest ale țării, unde locuiește cea mai mare parte a populației anglofone. Zece la sută din această populație a fost strămutată cu forța, ceea ce face ca această mică țară să fie probabil a șasea cea mai mare sursă de persoane strămutate din lume. Mai mult de 200 de sate au fost atacate și incendiate. Sursele ONU spun că 1,3 milioane de persoane au nevoie imediată de asistență umanitară.
Numita scriitoare Chimamanda Ngozi Adichie s-a referit la aceasta în The New York Times ca la „măcelul” din Camerun. Grupurile internaționale și naționale ale societății civile, mass-media și apărătorii drepturilor omului au încercat să atragă atenția comunității internaționale.
Până foarte recent, acestea au eșuat. Criza a fost ignorată ca o consecință inevitabilă a conflictului intern.
Cum a declarat recent Jan Egeland de la Consiliul Norvegian pentru Refugiați, nu au existat „niciun efort sistematic de mediere, niciun program mare de ajutorare, puțin interes din partea mass-media și prea puțină presiune asupra părților pentru a înceta să mai atace civilii”. Acest conflict, ca multe altele de pe continentul african, își are rădăcinile în interferența europeană și riscă să atragă puțină atenție până când se întâmplă ce e mai rău.
Acesta este un răspuns greșit.
Comunitatea internațională poate și ar trebui să facă mai mult. Dovezile din Camerun oferă o oportunitate de a traduce semnele clare de avertizare timpurie în acțiuni timpurii pentru a preveni o escaladare ulterioară.
Canada ar trebui, de asemenea, să facă mai mult. Acesta este motivul pentru care Centrul pentru drepturile omului și democrație în Africa și Centrul Raoul Wallenberg pentru drepturile omului au creat un parteneriat unic camerunezo-canadian, care a culminat cu raportul Cameroon’s Unfolding Catastrophe, care va fi lansat la #RightsCity 2019.
Semnificativ, raportul concluzionează că există motive rezonabile de a crede că în Camerun au fost comise crime împotriva umanității. Subliniem necesitatea unei acțiuni imediate pentru a preveni alte atrocități, pentru a proteja populațiile civile și pentru a căuta responsabilitate. Discuțiile mediate și investigațiile independente sunt componente critice ale oricărei soluții de succes.
Pearl Eliadis este un avocat canadian care a lucrat intensiv în cadrul guvernanței multilaterale și al inițiativelor privind drepturile omului în Africa și Asia începând cu anul 2000. Ea este coautoare a raportului Cameroon’s Unfolding Catastrophe. Pearl este, de asemenea, membru senior al Centrului Raoul Wallenberg pentru Drepturile Omului.
Un apel pentru o nouă generație de promovare a drepturilor omului în Canada.
– Arthur Graham, avocat canadian și șef al departamentului pentru statul de drept și drepturile omului la Misiunea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa în Serbia
Canada poate fi un campion mult mai eficient, pe cap de locuitor și dolar pentru dolar, al drepturilor omului și al bunei guvernări în cadrul statului de drept. Global Affairs Canada (GAC) poate poziționa Canada în acest rol de lider fără nicio povară suplimentară pentru contribuabil.
Cum? Ușor: trebuie doar să profiți de experiența bogată a experților canadieni care fac deja această muncă!
Statul de drept stă la baza obiectivelor noastre în domeniul drepturilor omului, inclusiv a celor din cadrul politicii de asistență internațională feministă. Suntem de acord cu evaluarea inter pares a Comitetului de asistență pentru dezvoltare din 2018 al OCDE, potrivit căreia GAC ar trebui să difuzeze instrumente strategice de politică pentru fiecare domeniu de acțiune prioritar al Politicii de asistență internațională feministă a Canadei (FIAP). Ca bază pentru FIAP, precum și pentru alte domenii, primul domeniu de acțiune pentru o strategie de punere în aplicare ar trebui să fie guvernanța incluzivă, inclusiv democrația, drepturile omului și statul de drept.
Practicienii canadieni se află astăzi în avangarda promovării societăților echitabile în țările în tranziție, de cele mai multe ori fără branding sau sprijin canadian. Aceștia sunt căutați pentru avantajele lor comparative unice: bilingvism, bijuralism și un talent moștenit de a lucra cu cei care au ridicat greii asistenței pentru guvernare, în special Uniunea Europeană și Statele Unite.
„Cea mai bună variantă a GAC este de a aduce practicieni experimentați de pe teren pentru a lucra cu centrele noastre de cercetare și inovare în domeniul politicilor.”
GAC ar trebui să se folosească de această resursă subutilizată, mai degrabă decât să continue să lase ca punctele noastre forte unice să fie exploatate de alții. Abordarea strategică a Canadei ar putea, în schimb, să se bazeze pe punctele noastre forte, pe baza angajamentului nostru față de multilateralism ca actor principal în echipe cu valori care se intersectează: familia ONU, desigur, dar și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, la Francophonie, Commonwealth-ul, Organizația Internațională de Drept al Dezvoltării și altele.
CAC cea mai bună variantă este de a aduce practicieni experimentați de pe teren pentru a lucra cu centrele noastre de cercetare și inovare în domeniul politicilor. Împreună, aceștia ar putea produce o strategie pregătită pentru teren, care combină elaborarea de politici canadiene independente cu rentabilitatea furnizării de programe multilaterale pentru o nouă generație de promovare canadiană a drepturilor omului pentru FIAP și ODD.
Arthur Graham este un avocat canadian care oferă asistență pentru guvernare în domeniul statului de drept și al drepturilor omului, cu ONU, OSCE și agenții bilaterale, din 1999. În prezent, el este șeful departamentului pentru statul de drept și drepturile omului din cadrul Misiunii OSCE în Serbia.
Nu subestimați importanța, dar și fragilitatea democrației multinaționale.
– Michael J. Abramowitz, președinte al Freedom House
Organizația mea, Freedom House, publică un raport anual privind starea democrației, numit Freedom in the World. Raportul oferă o imagine de ansamblu asupra stării de libertate dintr-o țară; de asemenea, evidențiază motivele îmbunătățirii sau, așa cum se întâmplă de obicei în aceste zile, ale declinului unei țări.
Freedom House a identificat o inversare globală în ultimii 13 ani. Este mai puțin probabil ca alegerile să fie corecte; libertatea presei este atacată; corupția este omniprezentă.
O evoluție mai puțin discutată este maltratarea crescândă a minorităților rasiale și religioase. Din cele 195 de țări pe care Freedom House le evaluează, doar cinci au un rating excelent pentru o categorie care măsoară „egalitatea în fața legii”. În timp ce unele țări iau măsuri pentru a limita corupția, respingând atacurile asupra libertății presei și depunând eforturi pentru a face alegerile mai cinstite, prejudecățile, discriminarea și agresiunea împotriva minorităților continuă să se înrăutățească.
În dictaturi sau autocrații, consecințele pot fi traumatizante. Am văzut acest lucru în Arabia Saudită, Siria, Myanmar și, cel mai recent, în China, unde uigurii au fost trimiși în masă în lagăre de concentrare.
Chiar și mai îngrijorătoare este intensificarea campaniilor împotriva minorităților în democrațiile lumii. În țară după țară, imigranții au fost excluși, demonizați, au devenit ținte ale vitriolului politic, au fost bătuți și, ocazional, uciși.
Este deosebit de îngrijorătoare erodarea instituțiilor care consolidează o societate multinațională în Statele Unite. În ciuda istoriei sale de sclavie și a discriminării legale, Statele Unite au stat ca un model, oricât de imperfect, al unei societăți care părea să fi găsit o cale de a integra oameni din culturi diferite în țesătura sa socială.
Schema americană este pătată astăzi. Cu toate acestea, chiar și într-un mediu în care imigranții care nu sunt de culoare albă sunt tratați de unii lideri politici ca cetățeni de mâna a doua, SUA încă mai are lecții pe care le poate preda altora. În primul rând, politicile sunt cruciale. Egalitatea în fața legii trebuie să fie consfințită în constituții. Discriminarea trebuie să fie declarată ilegală, iar legile trebuie să fie aplicate.
Mai important, minoritățile trebuie să fie capabile să-și urmărească drepturile prin participarea politică normală. Acest lucru poate fi realizat prin intermediul unor partide formate pentru a reprezenta anumite grupuri -partide etnice. Mult mai bine, însă, dacă minoritățile sunt capabile să participe prin intermediul partidelor principale. Politica segregată în funcție de rasă sau etnie va duce probabil la resentimente și suspiciune.
Descoperim că democrația multinațională este o mare, dar fragilă, realizare. Dar, în timp ce dinamica democrației multinaționale este complexă, interzicerea discriminării și deschiderea ușii către reprezentarea politică sunt locurile ideale pentru a începe.
Michael J. Abramowitz este președintele Freedom House. Înainte de a se alătura Freedom House în februarie 2017, a fost director al Institutului Levine pentru Educație privind Holocaustul din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA, iar anterior a fost editor național și apoi corespondent la Casa Albă pentru Washington Post.
Peste toate, firul comun – și nevoia – este corectitudinea.
– Jeremy Kinsman, fost ambasador al Canadei la Uniunea Europeană și Înalt Comisar pentru Marea Britanie
Un ansamblu de drepturi esențiale ale omului sunt legate între ele în cadrul unor cercuri virtuoase de responsabilitate, transparență, stat de drept și incluziune. Odată stabilite, acestea au nevoie de grădinărit constant.
„Stabilitatea” nu este obiectivul – dictatorii promit stabilitate și protecție împotriva schimbării. Pentru mulți din lume, un astfel de status quo stabil este nedrept.
„Nu le putem schimba circumstanțele, dar trebuie să le apărăm drepturile apărătorilor drepturilor omului fără excepție.”
Este lipsa de „corectitudine” cea care i-a făcut pe protestatari să ocupe Piața Tahrir din Cairo, Maidanul din Kiev și Wall Street din New York și să mărșăluiască în Daraa, Siria. Este, de asemenea, ceea ce i-a făcut pe Rohingyas să fugă din Myanmar. Ei au căutat să pună capăt nedreptății corupției, privilegiilor din interior, disparităților galopante și pedepselor arbitrare.
Cetățenii se uită la lideri pentru a le proteja securitatea – premierul indian Narendra Modi își aseamănă rolul cu cel al unui agent de securitate la poarta unui apartament. Dar autoritarii exagerează amenințările la adresa securității prin incitarea învinuirii populare și a fricii față de altcineva, o minoritate, un străin, un refugiat, un dușman.
Naționaliștii populiști exploatează sentimentul de nedreptate pentru a adânci diviziunile sociale și frica, pentru a obține puterea. Ei detestă compromisul, de care are nevoie o democrație incluzivă. Ei măcelăresc adevărul.
Guvernul nostru se aliază cu democrații care gândesc la fel pentru a apăra nevoile societăților deschise.
Pe lângă faptul că noi înșine suntem exemple mai bune de societăți echitabile și incluzive, cum îi ajutăm în mod legitim pe alții?
Traiectoriile lor sunt ale lor, nu ale noastre. Nu le putem schimba circumstanțele, dar trebuie să le apărăm drepturile apărătorilor drepturilor omului fără excepție. Va funcționa doar dacă ne aplecăm prin intermediul propriei noastre societăți civile, în mass-media, în calitate de cercetători și cetățeni, insistând asupra corectitudinii și onestității până la capăt.
Sprijinirea eforturilor societății civile din alte părți, de la cetățean la cetățean, nu este un impuls geopolitic. Este ceea ce fostul președinte ceh Vaclav Havel a numit „venerabila practică a solidarității umane”, care recunoaște condiția noastră umană comună, o dorință universală de echitate și dreptate și dependența noastră colectivă tot mai mare de normele și cooperarea internațională pentru protecția noastră.
Jeremy Kinsman a fost ambasador al Canadei în Rusia (1992-96), Italia (1996-2000) și Uniunea Europeană la Bruxelles (2002-2006), precum și Înalt Comisar în Regatul Unit (2000-2002) .