Condamnare
Din punct de vedere semantic, condamnarea face parte din terminologia juridică. Atunci când se descoperă că a fost comisă o infracțiune, că legea a fost încălcată, procesul de investigare poate duce la formularea unor acuzații oficiale împotriva unui acuzat. Procesul de litigiu duce la rezultat, un verdict de achitare sau de vinovăție. Verdictul indică faptul că acuzatul este fie liber, fie răspunzător de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea respectivă. Astfel, rezultatul este fie justificarea, fie condamnarea. Condamnarea se poate referi fie la statutul juridic de răspundere față de pedeapsă, fie la aplicarea efectivă a acestei pedepse. Uneori, cuvântul este, de asemenea, folosit într-un context mai larg pentru a se referi la evaluările negative ale unei persoane de către colegi sau de către propria conștiință. Acest proces legal este, într-o oarecare măsură, fundalul limbajului biblic despre judecată și condamnare.
În teologia biblică, Dumnezeu, în calitate de creator, răscumpărător și legiuitor, este judecătorul întregii omeniri. El a instituit familia, guvernul civil și poporul lui Dumnezeu ca instituții care guvernează relațiile umane. În teocrația din Vechiul Testament, Dumnezeu și-a mediat dreptatea prin intermediul judecătorilor, regilor, preoților și profeților. În Noul Testament, liderii bisericii sunt responsabili de administrarea dreptății Sale pentru poporul lui Dumnezeu. Toate acestea se bazează pe faptul că Dumnezeu a acționat pentru a răscumpăra ființele umane și pentru a le dezvălui voința sa. Cei care refuză să creadă și să se supună sunt vinovați de încălcarea legii Sale. Pedeapsa lor a început deja, iar condamnarea lor finală va avea loc la judecata finală, dacă nu se pocăiesc înainte de moarte.
În Vechiul Testament, răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu a început în grădina Edenului (Gen. 3). Primii noștri părinți s-au abătut de la planul lui Dumnezeu, ceea ce a dus la moartea și înstrăinarea lor. Cu toate acestea, Dumnezeu a îndurat cu răbdare creaturile Sale răzvrătite și i-a ales pe Avraam și pe descendenții săi pentru a fi poporul Său special și pentru a mijloci binecuvântările Sale pentru toate națiunile (Gen. 12). El l-a răscumpărat pe Israel din Egipt și le-a dat o țară, împreună cu un legământ care le-a pus înainte condițiile binecuvântării Sale continue (Exod. 19-20). Dumnezeu, în calitate de creator, răscumpărător și promotor al legământului, a stat ca judecător peste Israel și a pus în fața lor viața și prosperitatea, moartea și adversitatea ( Exod 34:5-7 ; Deut 30:15-20 ). Prin profeții săi, el a continuat să cheme Israelul la ascultare, însă conducătorii săi teocratici au neglijat frecvent dreptatea sa, condamnându-i pe cei nevinovați și dându-le dreptate celor vinovați. În cele din urmă, Dumnezeu a condamnat această greșeală a justiției trimițând alte națiuni să ducă Israelul în captivitate. Astfel, Vechiul Testament subliniază în general dreptatea lui Dumnezeu în pedepsirea păcătoșilor în timpul vieții prezente, nu în viața de apoi (dar vezi Dan 12:2 ). Pentru a aprofunda această temă în Vechiul Testament, ar trebui să se studieze cuvintele ebraice sapat , „a judeca” și mispat , „judecată”.
În teologia Noului Testament, răzvrătirea primului Adam, cu consecințele sale dezastruoase de moarte și condamnare pentru întreaga omenire, este mai mult decât compensată de ascultarea celui de-al doilea Adam, Domnul Mesia Isus ( Rom 5:12-21 ; 1 Cor 15:22 ). Viața fără păcat și moartea sacrificială a lui Isus constituie baza pentru ca Dumnezeu să dea viață și justificare tuturor celor care cred în El. Dumnezeu rămâne drept în justificarea păcătoșilor datorită răscumpărării perfecte realizate de Isus, înlocuitorul păcătoșilor ( Fapte 13:38-39 ; Rom 3:21-26 ). Cei care au fost îndreptățiți de Dumnezeu prin credința în Hristos nu sunt condamnați ( Ioan 5:24 ; Rom 8:1-4 ; Col 2:14 ), dar cei care refuză să creadă în Isus sunt deja condamnați ( Ioan 3:16-18 ; Rom 1:18-32 ; Gal 1:8-9 ). Dacă nu se pocăiesc, ei se vor confrunta cu finalizarea irevocabilă a acestei condamnări la înviere și la judecată ( Mat 25:46 ; Ioan 5:28-29 ; Fapte 17:30-31 ; 24:15 ; Rom 2:5-16 ; 2 Tes 1:5-10 ; 2:9-12 ; 1 Petru 4:4-5 1 Petru 4:17 ; 2 Petru 2:1-10 ; Iuda 4-9 ; Apoc 20:7-14 ; 21:6-8 ; 22:12-17 ). Între timp, așteptarea acestei judecăți escatologice îi motivează pe credincioși să își cerceteze viața pentru a nu fi condamnați odată cu lumea ( 1 Cor 11:31-32 ). Disciplina bisericii trebuie, de asemenea, să se desfășoare având în vedere această perspectivă escatologică ( 1 Cor 5:1-13 ).
Pentru a rezuma, tema condamnării este întotdeauna văzută în Biblie pe fundalul unui Dumnezeu drept care creează, răscumpără și încheie legăminte cu poporul Său pentru ca acesta să trăiască dreptatea Sa pe pământ. Păcătoșii care vin la acest Dumnezeu prin credință nu sunt condamnați, ci se așteaptă de la ei să trăiască împreună într-o comunitate în care dreptatea prevalează în revendicarea celor oprimați și condamnarea asupritorilor.
David L. Turner
Vezi și Iad; Judecată
Bibliografie. F. Bü hsel et alii, TDNT, 3:920-55; H. Buis, The Doctrine of Eternal Punishment; W. Eichrodt, Theology of the Old Testament; D. Guthrie, New Testament Theology; J. P. Louw și E. Nida, A Greek-English Lexicon of the New Testament Based on Semantic Domains; L. Morris, The Biblical Doctrine of Judgment; W. Schneider et alii, NIDNTT, 2:361-71.
Copyright © 1996 de Walter A. Elwell. Publicat de Baker Books, o divizie a
Baker Book House Company, Grand Rapids, Michigan, SUA.
Toate drepturile rezervate. Folosit cu permisiune.
Pentru informații despre utilizare, vă rugăm să citiți Declarația privind drepturile de autor a Baker Book House.
Informații bibliograficeElwell, Walter A. „Entry for ‘Condemnation'”. „Evangelical Dictionary of Theology”. . 1997.