O mare concepție greșită în lumea flatulenței este aceea că, atunci când faci pârț, fesele tale sunt de vină pentru zgomotul produs. Nu este neapărat așa.
În principiu, factorul zgomot are de-a face cu trei lucruri. Primul-volumul, cantitatea de gaze pe care o eliminați. În al doilea rând-forța, cât de puternic este împins gazul afară. În al treilea rând, mărimea orificiului prin care gazul se grăbește să treacă, acel orificiu este, desigur, cel prin care expulzăm deșeurile, orificiul din fundul nostru.
Zgomotul de pernă vine de la capătul tubului digestiv – acea deschidere a fundului tău. Atunci când o mulțime de gaze sunt împinse în scurt timp afară din acea mică deschidere, vibrează țesutul. Vibrațiile creează unde sonore. În acest caz, atunci când deschizătura fundului tău vibrează, se aude „pfft.”
Să tragi vânturi nu este prea diferit de a cânta la un instrument de alamă. Cu o tubă, de exemplu, pentru a scoate un sunet, trebuie să vă strângeți buzele bine și să suflați aer prin deschiderea instrumentului. Când sufli aceeași cantitate de aer prin deschidere cu buzele foarte strânse, sunetul se schimbă.
Același principiu se aplică și în cazul flatulenței. Treceți doar un pic de gaz și sunetul se schimbă din nou. Uneori încercăm să lăsăm gazul să iasă încet, este o experiență sonoră diferită.
Dar dacă spargem vântul, când suntem mai relaxați, este ca sunetul pe care îl face un cântăreț la tubă atunci când buzele sale sunt mai relaxate. Mai jos, mai profund. Și dacă îi dai drumul când ești foarte relaxat? Destul de tăcut.