Reguli pentru postul creștin.
1. Postul, pentru rugăciune, trebuie să fie măsurat după proporțiile timpurilor de rugăciune; adică trebuie să fie un post total de toate lucrurile, în timpul solemnității, dacă nu intervine o necesitate palpabilă. Astfel, evreii nu mâncau nimic în zilele de Sabat până când nu se împlineau marile lor slujbe, adică în jurul orei a șasea; iar Sf. Petru a folosit ca argument faptul că apostolii de la Cincizecime nu s-au îmbătat, pentru că nu era decât al treilea ceas al zilei; dintr-o astfel de zi în care nu era permis să mănânci sau să bei până la ceasul al șaselea; iar evreii s-au supărat pe ucenici pentru că au cules spicele de porumb în Sabat, dis-de-dimineață, pentru că era înainte de ora la care, după obiceiurile lor, considerau că este permisă ruperea postului. Imitând acest obicei și urmărind rațiunea lui, biserica creștină a respectat cu religiozitate postul, înainte de sfânta împărtășanie; iar persoanele mai evlavioase (deși fără nicio obligație) refuzau să mănânce sau să bea până când nu-și terminau devoțiunile de dimineață: și chiar mai mult, în zilele de umilință publică, care sunt menite să fie petrecute în întregime în devoțiune și pentru a evita judecățile lui Dumnezeu (dacă acestea ar fi iminente), postul este poruncit împreună cu rugăciunea: poruncit (spun eu) de biserică în acest scop – pentru ca spiritul să fie mai clar și mai angelic, atunci când este eliberat în anumite proporții de sarcinile cărnii.
2. Postul, atunci când este în rânduiala rugăciunii, trebuie să fie o abstinență totală de la orice carne, sau altfel o diminuare a cantității; căci ajutorul pe care postul îl aduce rugăciunii nu poate fi servit prin schimbarea cărnii în pește, sau a cărnii de lapte în hrană uscată; ci prin transformarea multului în puțin, sau a puținului în deloc, în timpul rugăciunii solemne și extraordinare.
3. Postul, așa cum este instrumental pentru rugăciune, trebuie să fie însoțit de alte ajutoare de aceeași virtute și eficacitate; cum ar fi îndepărtarea pentru acest timp a tuturor grijilor lumești și a afacerilor seculare; și de aceea binecuvântatul nostru Mântuitor înconjoară aceste părți în cadrul aceleiași atenționări: „Luați seama, ca nu cumva inimile voastre să fie supraîncărcate de desfătări și beții și de grijile acestei lumi, și ziua aceea să vă prindă pe nepregătite”. La care adăugați milostenia, căci pe aripile postului și ale milosteniei se înalță infailibil sfânta rugăciune spre cer.218218Jejunium sine eleemosyna, lampas sine oleo.” – Sfântul Aug.
4. Când postul este menit să slujească datoriei sau pocăinței, atunci cel mai bine este ales atunci când este scurt, ascuțit și chinuitor, adică fie o abstinență totală de la orice hrană, după cum vom rândui sau vom fi rânduiți, în timpul unei perioade de timp separate pentru solemnitatea și participarea la slujbă: fie, dacă vom extinde severitatea noastră dincolo de zilele solemne, și ne vom păstra mânia împotriva păcatului nostru, așa cum trebuie să ne păstrăm întristarea, adică mereu pregătiți și deseori să fim chemați; atunci, să refuzăm o bucățică plăcută, să ne abținem de la pâinea dorințelor noastre și să luăm numai hrană sănătoasă și mai puțin plăcută, supărând apetitul nostru prin refuzul unei satisfacții legitime, întrucât, în petulanța și luxul său, s-a rugat pe una ilegală.
5. Postul destinat pocăinței trebuie să fie întotdeauna însoțit de o grijă extremă ca noi să postim de păcat; pentru că nu există în lume o nebunie sau o indecență mai mare decât aceea de a comite ceea ce acum mă judec și mă condamn. Acesta este cel mai bun post; iar celălalt poate servi la promovarea interesului acestuia, prin creșterea dezinteresului față de el și înmulțirea argumentelor împotriva lui.
6. Cel care postește pentru pocăință trebuie, în timpul acestei solemnități, să se abțină de la toate plăcerile trupești și de la senzualitatea tuturor simțurilor și poftelor sale; căci un om nu trebuie, atunci când jelește în postul său, să fie vesel în sportul său; să plângă la cină și să râdă toată ziua următoare; să aibă liniște în bucătărie și muzică în cameră; să judece stomacul și să ospăteze celelalte simțuri. Nu neg, dar un om poate, într-un singur caz, să pedepsească un păcat particular cu un propalat, poate alege să postească doar; dacă a păcătuit în moleșeală și în atingerea lui, poate alege să se culce tare, sau să muncească din greu, și să folosească inflexiuni ascuțite; dar, deși această disciplină este potrivită și particulară, totuși, pentru că întristarea este a întregului om, nici un simț nu trebuie să se bucure, sau să fie cu vreun studiu sau scop sărbătorit și distrat cu blândețe. Această regulă este menită să se refere la zilele solemne rânduite pentru pocăință în mod public sau privat; în afară de aceasta, în întregul curs al vieții noastre, chiar și în mijlocul celor mai festive și mai libere bucurii ale noastre, putem presăra câteva cazuri și acte singulare de autocondamnare sau de pedepsire; cum ar fi să refuz o bucățică plăcută sau o băutură delicioasă cu o amintire tacită a păcatului care acum se întoarce pentru a-mi nemulțumi spiritul. Și, chiar dacă aceste acțiuni sunt unice, nu există indecență în ele; pentru că un om poate să se abțină de la libertatea sa obișnuită și să-și păstreze libertatea cu mare prudență, astfel încât să o facă fără singularitate în el însuși sau necazuri pentru alții; dar nu poate să se abțină de la durerea sa solemnă: aceasta poate fi prudență; dar aceasta ar fi moliciune, efemeritate și indecență.
7. Când postul este un act de mortificare, adică este menit să supună o poftă trupească, cum ar fi duhul curviei sau aplecarea spre pofte puternice și nerăbdătoare, nu trebuie să fie un post brusc, ascuțit și violent, ci o stare de post, un regim de post, o dietă de post, o diminuare zilnică a porției noastre de carne și băutură, și o alegere a unei astfel de diete de curs,219219Digiuna assai chi mal mangia. care poate face cea mai mică pregătire pentru poftele trupului. Cel ce postește trei zile fără mâncare va slăbi alte părți mai mult decât slujitorii curviei; iar când mesele se vor întoarce ca de obicei, vor fi și ele servite la fel de repede ca oricare. Între timp, ele vor fi aprovizionate și făcute active de căldura accidentală care vine odată cu astfel de posturi violente: căci acesta este un fel de diavol aerian, prințul care stăpânește în aer este diavolul curviei; și el va fi la fel de ispititor cu vânzoleala unui post violent ca și cu carnea unei mese obișnuite. 220220Chi digiuna, et altro ben non fa. Dar o sustragere zilnică a hranei va introduce un obicei mai puțin ocupat al trupului; și acesta se va dovedi remediul cel mai eficace.
8. Postul singur nu-l va vindeca pe acest diavol, deși ajută mult în acest sens; dar de aceea nu trebuie neglijat, ci ajutat de toate instrumentele adecvate de remediu împotriva acestui duh necurat; și ceea ce nu poate face singur, în compania altor instrumente, și cu binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lor, poate avea efect.
9. Orice post, oricare ar fi scopul pentru care este întreprins, trebuie să fie făcut fără nici o părere despre necesitatea lucrului în sine, fără a cenzura pe alții, cu toată smerenia, în vederea scopului potrivit; și așa cum un om ia medicamente, de care nimeni nu are motive să se mândrească și nimeni nu le consideră necesare, decât pentru că este bolnav sau în pericol și dispus la aceasta.
10. Toate posturile rânduite de o autoritate legală trebuie să fie observate în vederea acelorași scopuri pentru care sunt poruncite și să fie însoțite de acțiuni de aceeași natură, așa cum se întâmplă în posturile private; căci nu există altă diferență, decât că în public superiorii noștri aleg pentru noi ceea ce în privat facem pentru noi înșine.
11. Posturile rânduite de o autoritate legală nu trebuie neglijate; pentru că numai ele pot face lucrul în vederea căruia au fost rânduite. Se poate ca o zi de umilință să nu obțină binecuvântarea, sau singură să ucidă pofta; totuși nu trebuie disprețuită dacă poate face ceva în acest sens. Iar actul postului este un act de lepădare de sine; și, chiar dacă nu produce obiceiul, este totuși un act bun.
12. Când scopul principal pentru care un post este prescris în mod public este obținut printr-un alt instrument, la o anumită persoană – cum ar fi dacă duhul curviei este vindecat prin ritualul căsătoriei, sau printr-un dar de castitate – totuși acea persoană astfel ușurată nu este eliberată de posturile bisericii doar prin aceasta, dacă acele posturi pot servi cu prudență oricărui alt scop al religiei, cum ar fi cel al rugăciunii, sau al pocăinței, sau al mortificării unui alt apetit; pentru că atunci când servește oricărui scop al Duhului, se eliberează de superstiție, și atunci trebuie să avem un alt motiv care să ne scutească de această obligație, sau numai acesta nu o va face.
13. Când postul poruncit în mod public din cauza unei anumite indispoziții a persoanei particulare nu poate opera în scopul poruncii, totuși evitarea ofensei și respectarea ordinii publice este un motiv suficient pentru ca ascultarea să fie necesară. Căci cel care este altfel dezobligat, ca atunci când rațiunea legii încetează în ceea ce privește particularul său, rămâne totuși obligat dacă nu poate face altfel fără scandal; dar aceasta este o obligație de caritate, nu de dreptate.
14. Orice post trebuie să fie folosit cu prudență și caritate; pentru că nu există nici un scop la care să servească postul care să nu poată fi obținut prin alte instrumente; și, de aceea, el nu trebuie să devină în nici un caz un instrument de scrupul; sau să devină un dușman al sănătății noastre; sau să fie impus persoanelor care sunt bolnave sau bătrâne, sau cărora le este, în vreun fel, lipsit de caritate, cum sunt călătorii obosiți; sau cărora, în tot felul lui, le este inutil, cum sunt femeile însărcinate, oamenii săraci și copiii mici. Dar, în aceste cazuri, Biserica a luat măsuri și a introdus prudența în legile ei; și ele trebuie reduse la practică, conform obiceiului și sentinței persoanelor prudente, cu mare larghețe și fără amabilitate și curiozitate, având aceasta în prima noastră grijă: să ne asigurăm virtutea; și, apoi, să ne asigurăm sănătatea, pentru a ne putea exercita mai bine muncile virtuții, ca nu cumva, din prea multă austeritate, să ajungem în acea stare în care este necesar să fim îngăduitori cu moliciunea, ușurătatea și extrema tandrețe.221221S. Vasile. Monast. Constit. cap. 5. Cassian. Col 21. cap. 22. Ne per causam necessitatis eo impingamus, ut voluptatibus scrviamus.
15. Să nu lăsați ca intemperanța să fie prologul sau epilogul postului vostru, ca nu cumva postul să fie atât de departe de a îndepărta ceva din păcat, încât să fie un prilej de a-l spori; și, de aceea, când postul se termină, aveți grijă ca nici un act supravenit de lăcomie sau de băutură excesivă să nu desființeze religia din ziua trecută; ci mâncați cu cumpătare, după proporția celorlalte mese, ca nu cumva lăcomia să țină vreuna din porțile abstinenței222222.Αμυνομενοι τμν ηνεραν.-Naz.