Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este o alianță de 30 de țări care se învecinează cu Oceanul Atlantic de Nord. Alianța include Statele Unite, majoritatea membrilor Uniunii Europene, Regatul Unit, Canada și Turcia.
Statele Unite contribuie cu trei pătrimi din bugetul NATO. În timpul campaniei prezidențiale din 2016, Donald Trump a declarat că ceilalți membri NATO ar trebui să cheltuiască mai mult pentru armata lor. Începând din 2019, doar 10 țări ating ținta de cheltuieli de 2 % din produsul intern brut.
La summitul NATO din 11 iulie 2018, președintele Trump a solicitat ca țările NATO să își majoreze cheltuielile pentru apărare la 4 % din produsul intern brut (PIB). Pentru a exemplifica, s-a estimat că Statele Unite vor cheltui 3,87% din PIB pentru apărare în 2020.
Trump a criticat, de asemenea, Germania pentru că a cerut Statelor Unite să o protejeze de Rusia, în timp ce importă miliarde de dolari în gaze naturale de la acest furnizor. El a acuzat NATO că este învechit. El a susținut că organizația se concentrează pe apărarea Europei împotriva Rusiei în loc să combată terorismul. Țările membre s-au îngrijorat că criticile lui Trump la adresa NATO și laudele aduse liderului Rusiei, Vladimir Putin, înseamnă că nu se mai pot baza pe Statele Unite ca aliat în caz de atac.
Scop
Misiunea NATO este de a proteja libertatea membrilor săi. Printre țintele sale se numără armele de distrugere în masă, terorismul și atacurile cibernetice.
La reuniunea sa din 11 iulie 2018, NATO a aprobat noi măsuri pentru a limita Rusia. Acestea includ două noi comandamente militare și eforturi extinse împotriva războiului cibernetic și a contraterorismului. Acesta conține, de asemenea, un nou plan pentru a descuraja agresiunea rusă împotriva Poloniei și a statelor baltice. Trump a fost de acord cu aceste măsuri.
În iulie 2016, NATO a anunțat că va trimite până la 4.000 de soldați în statele baltice și în estul Poloniei. A sporit patrulele aeriene și maritime pentru a-și consolida frontul estic după ce Rusia a atacat Ucraina.
La 16 noiembrie 2015, NATO a răspuns la atacurile teroriste de la Paris. A cerut o abordare unificată cu Uniunea Europeană, Franța și membrii NATO. Franța nu a invocat articolul 5 al NATO. Aceasta ar fi fost o declarație oficială de război împotriva grupării Stat Islamic. Franța a preferat să lanseze atacuri aeriene pe cont propriu. Articolul 5 prevede că „un atac armat împotriva unuia… va fi considerat un atac împotriva tuturor”.
Singura dată când NATO a invocat articolul 5 a fost după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.
NATO a răspuns la solicitările de ajutor din partea SUA în Războiul din Afganistan. A preluat conducerea din august 2003 până în decembrie 2014. La apogeu, a desfășurat 130.000 de soldați. În 2015, și-a încheiat rolul de luptă și a început să sprijine trupele afgane.
Protecția NATO nu se extinde la războaiele civile sau loviturile de stat interne ale membrilor. La 15 iulie 2016, armata turcă a anunțat că a preluat controlul asupra guvernului printr-o lovitură de stat. Dar președintele turc Recep Erdogan a anunțat la începutul zilei de 16 iulie că lovitura de stat a eșuat. În calitate de membru NATO, Turcia ar primi sprijinul aliaților săi în cazul unui atac. Dar în cazul unei lovituri de stat, țara nu va primi ajutorul aliaților.
Scopul secundar al NATO este de a proteja stabilitatea regiunii.
Dacă stabilitatea este amenințată, NATO va apăra țările nemembre. La 28 august 2014, NATO a anunțat că are fotografii care dovedesc că Rusia a invadat Ucraina. Deși Ucraina nu este membră, a colaborat cu NATO de-a lungul anilor. Invazia Rusiei în Ucraina a amenințat membrii NATO din apropiere. Aceștia se temeau că alte țări satelit ale fostei URSS vor fi următoarele.
Ca urmare, summitul NATO din septembrie 2014 s-a concentrat pe agresiunea Rusiei. Președintele Putin a promis că va crea o „Nouă Rusie” din regiunea estică a Ucrainei. Președintele Obama s-a angajat să apere țări precum Letonia, Lituania și Estonia.
NATO însăși admite că „Menținerea păcii a devenit cel puțin la fel de dificilă ca și instaurarea păcii”. Ca urmare, NATO își consolidează alianțele în întreaga lume. În era globalizării, pacea transatlantică a devenit un efort mondial. Acesta se extinde dincolo de simpla putere militară.
Țările membre
Cei 30 de membri ai NATO sunt Albania, Belgia, Bulgaria, Canada, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Muntenegru, Olanda, Macedonia de Nord, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia, Regatul Unit și Statele Unite.
Care membru desemnează un ambasador la NATO. Aceștia furnizează oficiali care să facă parte din comitetele NATO și trimit oficialii corespunzători pentru a discuta afacerile NATO. Acești desemnați ar putea include președintele unei țări, prim-ministrul, ministrul afacerilor externe sau șeful departamentului de apărare al unei țări.
La 1 decembrie 2015, NATO a anunțat prima sa extindere din 2009 încoace, oferind statutul de membru Muntenegrului. Rusia a reacționat, calificând mișcarea drept o amenințare strategică la adresa securității sale naționale. Este îngrijorată de numărul de țări balcanice de la granița sa care au aderat la NATO.
Alianțe
NATO participă la trei alianțe care îi extind influența dincolo de cele 30 de țări membre ale sale. Prima este Consiliul de Parteneriat Euro-Atlantic, care ajută partenerii să devină membri NATO. Acesta include 20 de țări non-NATO care sprijină scopul NATO. A început în 1991.
Dialogul Mediteranean încearcă să stabilizeze Orientul Mijlociu. Printre membrii săi non-NATO se numără Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Mauritania, Maroc și Tunisia. A început în 1994.
Inițiativa de Cooperare de la Istanbul lucrează pentru pace în toată regiunea extinsă a Orientului Mijlociu. Aceasta include patru membri ai Consiliului de Cooperare din Golf. Aceștia sunt Bahrain, Kuweit, Qatar și Emiratele Arabe Unite. A început în 2004.
NATO cooperează, de asemenea, cu alte opt țări în probleme comune de securitate. Este vorba de cinci țări asiatice, care includ Australia, Japonia, Republica Coreea, Mongolia și Noua Zeelandă. Există una în America de Sud (Columbia) și există trei țări cooperante în Orientul Mijlociu: Afganistan, Irak și Pakistan.
Istoric
Membrii fondatori ai NATO au semnat Tratatul Atlanticului de Nord la 4 aprilie 1949. Acesta a lucrat în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional. Organizațiile au fost create în timpul Conferinței de la Bretton Woods din 1944.
Scopul principal al NATO a fost de a apăra națiunile membre de amenințările țărilor comuniste. Statele Unite doreau, de asemenea, să mențină o prezență în Europa. A căutat să prevină o reapariție a naționalismului agresiv și să încurajeze uniunea politică. În acest fel, NATO a făcut posibilă formarea Uniunii Europene. Protecția militară americană a oferit națiunilor europene siguranța necesară pentru a se reconstrui după devastarea celui de-al Doilea Război Mondial.
În timpul Războiului Rece, misiunea NATO s-a extins pentru a preveni războiul nuclear.
După ce Germania de Vest s-a alăturat NATO, țările comuniste au format alianța Pactului de la Varșovia. Aceasta includea URSS, Bulgaria, Bulgaria, Ungaria, România, Polonia, Cehoslovacia și Germania de Est. Ca răspuns, NATO a adoptat politica „represaliilor masive”. Aceasta a promis că va folosi arme nucleare în cazul unui atac al Pactului. Politica de descurajare a NATO a permis Europei să se concentreze pe dezvoltarea economică. Nu a trebuit să construiască mari armate convenționale.
Uniunea Sovietică a continuat să își consolideze prezența militară. Până la sfârșitul Războiului Rece, aceasta cheltuia de trei ori mai mult decât Statele Unite, cu doar o treime din puterea economică. Când Zidul Berlinului a căzut în 1989, acest lucru s-a datorat atât unor motive economice, cât și ideologice.
După ce URSS s-a dizolvat la sfârșitul anilor 1980, relația NATO cu Rusia s-a dezghețat. În 1997, au semnat Actul Fondator NATO-Rusia pentru a construi o cooperare bilaterală. În 2002, au format Consiliul NATO-Rusia pentru a colabora în probleme de securitate comune.
Dezintegrarea URSS a dus la tulburări în fostele sale state satelit. NATO s-a implicat atunci când războiul civil din Iugoslavia a devenit genocid. Sprijinul inițial al NATO pentru un embargo naval al Națiunilor Unite a dus la aplicarea unei zone de interdicție aeriană. Încălcările au dus apoi la câteva atacuri aeriene până în septembrie 1999. Atunci, NATO a desfășurat o campanie aeriană de nouă zile care a pus capăt războiului. Până în luna decembrie a aceluiași an, NATO a desfășurat o forță de menținere a păcii de 60.000 de soldați. Aceasta a luat sfârșit în 2004, când NATO a transferat această funcție către Uniunea Europeană.
The Bottom Line
Protejarea libertății democratice în rândul celor 30 de națiuni membre ale sale rămâne scopul principal al NATO. Ca alianță politică și militară, valoarea coaliției pentru securitatea globală continuă să fie primordială.
Longevitatea sa de la înființarea sa în 1949 este atribuită valorilor comune ale membrilor săi care susțin democrația, libertatea și economiile de piață libere. NATO a rămas cea mai importantă alianță a Americii.
.