Codul este o articulație articulată, cu capătul distal al humerusului care se articulează cu capătul proximal atât al radiusului, cât și al ulnei. La capătul proximal al ulnei se află apofiza olecraniană, iar aceasta se potrivește în fosa olecraniană de la capătul distal al humerusului. Această caracteristică a articulației previne ca articulația cotului să se hiperextensioneze.
Articulația este întărită de patru ligamente și, deoarece cotul este o articulație cu balama, mișcarea este posibilă doar într-un singur plan, permițând doar flexia și extensia.
Mușchii de pe partea posterioară (din spate) a brațului sunt extensori. Principalul motor al extensiei cotului este mușchiul triceps brahial și este ajutat de mușchiul anconos, mult mai mic. Toți mușchii anteriori (din față) ai brațului determină flexia cotului. Acești mușchi sunt bicepsul brahial, brahialul și brachioradialul. Bicepsul și brahialul se contractă simultan în timpul flexiei și sunt principalii flexori ai cotului. Brahialul se află chiar sub bicepsul brahial și este la fel de important la flexia cotului.
Muschiul biceps supine și antebrațul (întorcând palma astfel încât să fie orientată în sus) și este ineficient în flexia cotului atunci când antebrațul este în supinație (palma orientată în jos). Acesta este motivul pentru care efectuarea exercițiilor de ridicare a bărbiei cu palmele orientate spre atlet este mai ușoară decât atunci când palmele sunt orientate în sens opus. Cea mai mare parte a mușchiului brachioradialis rezidă în cea mai mare parte în antebraț și, din această cauză, este un flexor al cotului destul de slab. Este folosit atunci când cotul a fost parțial flexat de biceps și brahial, iar antebrațul este semi-pronat (cu palmele orientate spre interior, ca în „hammer curl”).
Pumnul este o articulație condiloidă, în care capătul distal al radiusului și al ulnei se articulează cu 3 dintre oasele carpiene – oasele navicular, lunat și triquetrum. Articulația încheieturii mâinii poate doar să flexeze, să extindă, să abducă și să adducă.
Mușchii antebrațului pot fi împărțiți în două grupe aproximativ egale, în funcție de funcția lor. Primul grup este format din acei mușchi ai antebrațului care determină mișcările încheieturii mâinii, iar al doilea este format din cei care mișcă degetele și degetele mari. Deși mulți mușchi ai antebrațului își au originea pe humerus (care traversează atât articulația cotului, cât și încheietura mâinii), aceștia au un efect redus la flexia cotului.
Ca și brațul superior, mușchii antebrațului sunt separați în două compartimente, flexorii anteriori și extensorii posteriori. Deși majoritatea mușchilor anteriori ai antebrațului determină flexia încheieturii mâinii sau a degetelor, există doi mușchi din acest grup care determină pronația. Acești mușchi sunt pronator teres și pronator quadratus.
În schimb, mușchii posteriori ai antebrațului extind încheietura mâinii și degetele. Singura excepție este mușchiul supinator, care ajută bicepsul brahial la supinarea antebrațului.
Deși sunt posibile multe mișcări diferite ale mâinii, mâna conține relativ puțini dintre mușchii care controlează aceste diverse mișcări, acești mușchi fiind în antebraț. Acest lucru ajută ca mâna să fie mai puțin voluminoasă și mai manevrabilă. Acțiunile mușchilor antebrațului sunt asistate și făcute mai precise de mușchii mici din mână.
.