BIBLIOGRAFIE
Normele sociale se referă la regulile și așteptările privind modul în care oamenii ar trebui să se comporte într-un grup sau într-o cultură și se referă la moduri general acceptate de a gândi, de a simți și de a se comporta cu care oamenii sunt de acord și pe care le aprobă ca fiind corecte sau adecvate. Se pot distinge diverse norme: printre altele, norma responsabilității sociale, care prescrie că oamenii ar trebui să îi ajute pe ceilalți care sunt dependenți de ei; norma justiției sociale sau a echității, care se referă la distribuirea echitabilă a resurselor; și norma angajamentului social, care se referă la părerea comună că oamenii ar trebui să își onoreze acordurile și obligațiile.
Sociologul american Alvin Gouldner (1960) a fost primul care a propus existența unei norme universale, generalizate a reciprocității. El a susținut că aproape toate societățile aprobă o anumită formă a normei de reciprocitate și că doar câțiva membri sunt exceptați de la aceasta – cei foarte tineri, cei bolnavi și cei bătrâni. Norma reglementează schimburile de bunuri și servicii între oameni în cadrul unor relații continue de grup sau individuale, dictând că oamenii ar trebui să îi ajute pe cei care i-au ajutat, că oamenii nu ar trebui să îi rănească pe cei care i-au ajutat și că pot fi impuse sancțiuni legitime celor care nu reușesc să ofere reciprocitate. Astfel, reciprocitatea cere reacții pozitive la un tratament favorabil și reacții negative la un tratament nefavorabil. Lucrurile schimbate pot fi heteromorfe, adică bunurile sau serviciile pot fi concret diferite, dar egale ca valoare, așa cum sunt percepute ca atare de către partenerii de schimb. Sau lucrurile pot fi homomorfe; adică, bunurile sau serviciile pot fi aproximativ echivalente sau identice. Evoluțiile recente indică un sprijin pentru afirmația generală a lui Gouldner cu privire la universalitatea normei (Cosmides și Tooby 1992; Ridley 1997; Sober și Wilson 1998; pentru primate, vezi De Waal, 1982, 1996).
Norma are funcții sociale importante în relațiile continue. Ea sporește stabilitatea socială în grupurile sau sistemele sociale și structurează și menține relațiile sociale. În plus, reciprocitatea poate funcționa ca un mecanism de pornire pozitiv, de facilitare a dezvoltării unor relații sociale stabile și durabile în relațiile nou formate. Dacă în relația de schimb social este impusă o perspectivă temporală viitoare, norma împiedică urmărirea unor mișcări nereciproce, egoiste și/sau exploatatoare din partea partenerilor de schimb, favorizând astfel cooperarea reciprocă între aceștia. Ca atare, variabila temporală sporește stabilitatea în sistemul social prin reciprocitate (Axelrod 1984).
Reciprocitatea este un factor evolutiv care poate favoriza, printre altele, altruismul între rude (kin selection ; Hamilton 1964), și neamuri (altruism reciproc, Trivers 1971; Axelrod și Hamilton 1981). Ca atare, este un factor important în schimburile sociale ale multor specii, inclusiv ale oamenilor, influențând comportamente diverse, cum ar fi ajutorul (Lorenz 1966), cooperarea (Axelrod 1984), conformarea la solicitări în schimburile economice (Cialdini 1993), gestionarea conflictelor și afectarea sănătății asociate în mediile organizaționale (Buunk și Schaufeli 1999), precum și negocierea și negocierile în conflictele din mediile internaționale (Lindskold 1978).
Pentru a indica relevanța sa în relațiile sociale, au evoluat mecanismele de detectare a trișorilor (adică a nereciprocilor sau exploatatorilor; a se vedea Cosmides și Tooby 1992; Wright 1994). Mai mult decât atât, cercetările privind reciprocitatea negativă au arătat o relație puternică între încălcarea normei de reciprocitate de către trișori și acțiunile agresive, punitive, de impunere a normei, exemplificând lex talionis, sau tendința „ochi pentru ochi”. Aceste cercetări au implicat simulări pe calculator realizate de Axelrod (1986: meta-norma punitivă ) și Boyd și Richerson (1992: strategii moraliste ); cercetări în rândul primatelor realizate de Brosnan și De Waal (2003; aversiunea față de echitate ); și studii neuropsihologice în rândul subiecților umani (de exemplu, De Quervain et al. 2004: pedeapsa altruistă ). Constatările tuturor acestor studii au arătat, în general, că (a) în paralel cu norma de reciprocitate în relațiile de schimb social, au evoluat norme secundare, punitive, care dictează aplicarea legitimă și agresivă a celei dintâi la diferite specii și (b) că represaliile eficiente împotriva transgresorilor sau trișorilor pot fi mai satisfăcătoare decât represaliile ineficiente.
Un fenomen omniprezent în relațiile intergrupale este favoritismul de grup intern, sau prejudecata de grup intern: indivizii își evaluează propriul grup (sau grupul intern) și pe membrii acestuia mai favorabil decât un grup extern și membrii acestuia pe dimensiuni relevante, sau alocă mai mult dintr-o resursă valoroasă (bani) membrilor grupului intern decât membrilor grupului extern. Multe teorii social-psihologice, cum ar fi teoria identității sociale (Tajfel și Turner 1986) și teoria autocategorizării (de exemplu, Hogg 1992), servesc drept explicații principale pentru acest fenomen. Cu toate acestea, evoluțiile recente indică faptul că reciprocitatea în cadrul grupului poate, de asemenea, să explice, cel puțin parțial, acest comportament intergrupal omniprezent (Gaertner și Insko 2000; Rabbie și Lodewijkx 1994; Stroebe, Lodewijkx și Spears 2005).
VEZI ȘI Altruism; Acțiune colectivă; Comunitarism; Cultură; Psihologie evoluționistă; Schimbabilitate; Identitate, socială; Norme; Pedeapsă; Rușine; Teoria schimbului social; Psihologie socială; Încredere
BIBLIOGRAFIE
Axelrod, Robert. 1984. The Evolution of Cooperation (Evoluția cooperării). New York: Basic Books.
Axelrod, Robert. 1986. An Evolutionary Approach to the Norms. American Political Science Review 80 (4): 1095-1111.
Axelrod, Robert, și William D. Hamilton. 1981. The Evolution of Cooperation (Evoluția cooperării). Science 211: 1390-1396.
Boyd, Robert, și Peter J. Richerson. 1992. Punishment Allows the Evolution of Cooperation (or Anything Else) in Sizable Groups. Ethology and Sociobiology 13 (3): 171-195.
Brosnan, Sarah F., și Frans B. M. De Waal. 2003. Maimuțele resping plata inegală. Nature 425: 297-299.
Buunk, Bram P., și Wilmar B. Schaufeli. 1999. Reciprocitatea în relațiile interpersonale: An Evolutionary Perspective on Its Importance for Health and Wellbeing (O perspectivă evolutivă asupra importanței sale pentru sănătate și bunăstare). În European Review of Social Psychology, vol. 10, Ed. Wolfgang Stroebe și Miles Hewstone, 259-291. New York: Wiley.
Cialdini, Robert B. 1993. Influența: Știință și practică. Ed. a 3-a. New York: HarperCollins.
Cosmides, Leda, și John Tooby. 1992. Adaptări cognitive pentru schimbul social. În The Adapted Mind, Ed. Jerome H. Barkow, Leda Cosmides, și John Tooby, 163-228. New York: Oxford University Press.
De Quervain, Dominique, J-F., Urs Fischbacher, Valerie Treyer, et al. 2004. The Neural Basis of Altruistic Punishment (Bazele neuronale ale pedepsei altruiste). Science 305: 1254-1258.
De Waal, Frans B. M. 1982. Chimpanzee Politics: Puterea și sexul printre maimuțe. Londra: Jonathan Cape.
De Waal, Frans B. M. 1996. Good Natured: The Origins of Right and Wrong in Humans and Other Animals (Originile binelui și ale răului la oameni și la alte animale). Cambridge, MA: Harvard University Press.
Gaertner, Lowell, și Chester A. Insko. 2000. Intergroup Discrimination in the Minimal Group Paradigm: Categorizare, reciprocitate sau frică? Journal of Personality and Social Psychology 79: 77-94.
Gouldner, Alvin W. 1960. The Norm of Reciprocity (Norma de reciprocitate): A Preliminary Statement. American Sociological Review 25: 161-178.
Hamilton, William. D. 1964. Evoluția genetică a comportamentului social, părțile 1 și 2. Journal of Theoretical Biology 7: 1-52.
Hogg, Michael. 1992. The Social Psychology of Group Cohesiveness (Psihologia socială a coeziunii de grup): From Attraction to Social Identity (De la atracție la identitate socială). Londra: Harvester-Wheatsheaf.
Lindskold, Svenn. 1978. Dezvoltarea încrederii, propunerea GRIT și efectele actelor de conciliere asupra conflictului și cooperării. Psychological Bulletin 85 (4): 772-793.
Lorenz, Konrad. 1966. On Aggression (Despre agresiune). Trans. Marjorie Kerr Wilson. New York: Harcourt, Brace and World.
Rabbie, Jaap M., și Hein F. M. Lodewijkx. 1994. Conflict și agresivitate: An Individual-Group Continuum. În Advances in Group Processes, vol. 11, ed. Barry Markovsky, Karen Heimer, Jodi O’Brien, și Edward L. Lawler, 139-174. Greenwich, CT: JAI Press.
Ridley, Matt. 1997. The Origins of Virtue (Originile virtuții). Londra: Penguin.
Sober, Elliott, și David S. Wilson. 1998. Unto Others: The Evolution and Psychology of Unselfish Behavior (Evoluția și psihologia comportamentului altruist). Cambridge, MA: Harvard University Press.
Stroebe, Katherine E., Hein F. M. Lodewijkx, și Russell Spears. 2005. Do Unto Others as They Do Unto You: Reciprocity and Social Identification as Determinants of Ingroup Favoritism. Personality and Social Psychology Bulletin 31 (6): 831-845.
Tajfel, Henri, și John C. Turner. 1986. The Social Identity Theory of Intergroup Behavior (Teoria identității sociale a comportamentului intergrupal). În The Social Psychology of Intergroup Relations, 2nd ed., Ed. Stephen Worchel și William G. Austin, 7-24. Chicago: Nelson-Hall.
Trivers, Robert. 1971. The Evolution of Reciprocal Altruism (Evoluția altruismului reciproc). Quarterly Review of Biology 46: 35-57.
Wright, Robert. 1994. The Moral Animal: Why We Are the Way We Are: The New Science of Evolutionary Psychology (Noua știință a psihologiei evolutive). New York: Vintage.
Hein F. M. Lodewijkx
.