VIAȚA LUI PETRU.
Prima dată l-am văzut când Andrei l-a chemat. El a fost chemat pentru prima dată ca ucenic, nu ca apostol. A doua chemare -a fost când a fost chemat la lucrarea de slujire. Următoarea privire pe care am avut-o a fost relatată în. capitolul 5 al Evangheliei după Luca, când Domnul a vorbit poporului cuvintele lui Dumnezeu din barca de pe malul mării, iar apoi urmează pescuirea miraculoasă a peștilor. Atunci Petru a spus: „Pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos, Dumnezeule”. Apoi Isus a spus că după aceea Petru va prinde oameni. Gândul asupra căruia voia să atragă atenția era că, atunci când Petru a fost chemat, nu s-a lăsat de treabă până nu a fost chemat de două ori. Erau prea mulți oameni nepregătiți în lucrarea Domnului; erau prea mulți oameni făcuți slujitori în lumea de astăzi. El a spus acest lucru pentru că erau foarte mulți tineri, tineri convertiți, care se uitau la lucrarea de slujire și credeau că sunt chemați la aceasta. John Wesley obișnuia să le spună tinerilor, candidați la slujbă, atunci când predicau: „Ați supărat pe cineva?” u Nu.” „Ai convertit pe cineva?” și atunci ei răspundeau: „Nu”. „Atunci”, spunea Wesley, „asta este o dovadă foarte bună că nu ești chemat”. Oamenii trebuie să aibă suflet înainte de a începe această lucrare. Domnul i-a făcut mai întâi pe acești oameni să meargă la lac și să ia o mare captură de pește, iar apoi, când au fost chemați, au avut ceva de lăsat. Nu au avut prea multe de lăsat, dar au lăsat ceea ce aveau. Ce aveau ei de lăsat? Câteva plase rupte și o captură de pește. Și așa se întâmplă cu foarte mulți creștini din zilele noastre; ei nu vor să lase mica lor traistă de pești și plasele rupte. Următoarea dată când îl zărim pe Petru este în capitolul 14 din Matei, unde Domnul îi spune lui Petru să meargă pe apă. Aici îl găsim pe Petru în „Castelul Îndoielii”. Acolo Petru și-a luat ochii de la Domnul, a văzut valurile și a auzit vântul; apoi ochii lui s-au abătut de la Hristos. Dar rugăciunea lui Petru a fost la obiect; nu a început cu un preambul lung, care l-ar fi băgat la patruzeci de metri sub apă înainte ca Domnul să o audă, ci a fost la obiect: „Doamne, mântuiește-mă, căci pierd”. Din nou, în capitolul
16 găsim că Hristos spune: „Cine zic oamenii că ] sunt?” și apoi l-a întrebat pe Petru, iar Petru a spus: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”. Acest lucru arată puterea pe care o avea mărturisirea lui Hristos. Petru a fost un adevărat trinitarist; el s-a pus drept pe stâncă. Îl găsim din nou complăcându-se în închinarea la om, primele începuturi ale Romei. Acest lucru s-a întâmplat pe Muntele Transfigurării. Petru a spus: „Haideți să facem trei Corturi”; și imediat ce a spus asta, de ce, Dumnezeu i-a smuls pur și simplu pe Moise și pe Ilie și le-a lăsat doar pe Isus. A existat prea multă închinare la slujbă, la biserică, în zilele noastre. Acest lucru a fost ilustrat în al douăzeci și doilea capitol al revelațiilor, versetul 9; unde îngerul a spus: „Adorați-L pe Dumnezeu”. Dacă Hristos nu era Fiul lui Dumnezeu, atunci creștinii erau cei mai mari idolatri care au trăit vreodată. Din nou, l-am găsit pe Petru în capitolul 26 din Matei, la versetul 23, unde a fost recitită căderea lui Petru. El a devenit încrezător în sine și mândru din punct de vedere spiritual. Domnul nu se putea folosi de el până când nu era smerit, iar aici s-a ridicat în picioare printre ucenicii Domnului, ca și cum ar fi fost atotputernic. Această lecție a smereniei trebuie să fie învățată de fiecare om pe care îl folosește Dumnezeu. „Cel care stă în picioare să ia seama să nu cadă”. Cele mai mari personaje biblice au căzut pentru că au eșuat în punctele lor cele mai puternice. Lui Moise, cel mai smerit om, nu i s-a permis să vadă pământul făgăduinței, și au fost Saul, David, Iacov și Petru, chiar în acest moment în care se lăuda cu propria putere. El a fost mereu sigur că tinerii convertiți care spun că sunt în siguranță erau acolo unde diavolul îi va împiedica. Din nou, Petru dormea în grădină când Domnul le-a spus să vegheze. Acela a fost momentul în care Satana i-a adormit pe acești creștini din biserici, iar apoi au venit necazurile în biserici. Apoi a venit următorul pas – „L-a urmărit de departe.” Și acesta a fost cursul descendent treptat. Nimeni nu ar găsi un om creștin în teatru; acei creștini care se află în astfel de locuri sunt toți adormiți. Oamenii din lume spuneau că le plac „creștinii liberali”, dar acești oameni nu au fost niciodată trimiși de muribunzi. Nu ar găsi niciodată un creștin care să joace cărți, să fumeze și să mestece, să facă curse de cai și să danseze, care să însemne ceva. Următorul pas a fost atunci când Petru și-a scos sabia și a tăiat urechea slujitorului marelui preot; și apoi, din nou, Petru L-a negat pe Domnul – mai întâi în fața tinerei servitoare, apoi în fața unui alt slujitor. Dar iată deci două negări din partea aceluiași om care, cu doar câteva ore înainte, spusese că nu-L va trăda sau părăsi niciodată pe Domnul. Apoi, din nou, a treia oară, servitorul a spus: „Vorba ta te trădează”, dar Petru a răspuns cu jurăminte că nu l-a cunoscut niciodată. Este greu pentru un creștin să uite vorbirea oamenilor Domnului, chiar și după ce s-a îndepărtat singur de calea lui Dumnezeu și a lui Hristos. Dar o singură privire l-a adus pe Petru înapoi, un singur cuvânt a desființat tot ce făcuse Satana timp de câteva ore, iar el a ieșit și a plâns cu amar. Unul dintre primele cuvinte pe care le-a spus Hristos după răstignire și înviere a fost: „Spune-le ucenicilor și lui Petru”, iar Petru a avut o întrevedere personală cu Domnul. Apoi, când Hristos l-a părăsit, l-a întrebat: „Mă iubești mai mult decât aceștia?1” Bat Petru nu a răspuns; învățase smerenia și, după ce Domnul l-a întrebat din nou, Petru, acum smerit, deja pregătit pentru folosul Stăpânului, a spus: „Doamne, Tu știi.”
.