Developing Minds

Tyler*, în vârstă de 12 ani, și mama lui au venit la noi îngrijorați de ceva ce ei numeau „ticul” său. Pentru a-mi arăta despre ce vorbeau, au cumpărat cu ei o înregistrare video pe iphone în care Tyler se juca la xbox în timp ce avea loc acest tic. Practic, „ticul” lui Tyler consta în strângerea unei jumătăți a feței într-un clipit strâns, în timp ce înghițea tare în același timp. Acest lucru i se întâmpla din ce în ce mai des lui Tyler de câteva luni. Acum se întâmpla ore în șir în timp ce se juca, dar și în momente de stres la școală. Tyler se simțea jenat de acest lucru, iar mama lui se simțea îngrijorată pentru el – medicul lor de familie le recomandase să vină să ne vadă.

„Ticul” lui Tyler este numit de obicei „tic” de către psihologi. Ticurile sunt definite ca fiind o „mișcare motorie sau vocalizare bruscă, rapidă, recurentă, non-ritmică”. Ticurile pot fi simple – care implică doar o singură mișcare/un singur zgomot – sau complexe – care sunt mișcări sau vocalize care implică o serie de acțiuni/zgomote.

Câteva exemple de ticuri de mișcare simple la copii și adolescenți sunt:

• Mișcarea umerilor în sus și în jos
• Mișcarea gâtului dintr-o parte în alta
• Scuipatul
• Sclipirea sau clipitul ochilor
• Mișcarea gurii în mod repetat. mod repetat
• Mângâierea nasului sau a feței în mod repetat
• Facerea de gesturi de obsesie
• Lătuirea buzelor

Câteva exemple de ticuri vocale simple la copii și adolescenți sunt:

• Facerea unui zgomot de grohăit
• Sniflare/Tuse/Curățarea gâtului (în absența unei răceli)
• Growling/strigăt mic

Câteva exemple de ticuri de mișcare complexe la copii și adolescenți sunt:

• Mișcarea unui obiect (de exemplu, sfoară/hârtie) într-un anumit mod
• Atingerea nasului/ apoi a brațelor
• Să urmeze un model de mișcări

Câteva exemple de ticuri vocale complexe la copii și adolescenți sunt:

Câteva exemple de ticuri vocale complexe la copii și adolescenți sunt:

:

• Spunerea de cuvinte sau fraze în afara contextului (într-un mod brusc, recurent)
• Facerea unei serii de tuse sau mormăieli după un anumit tipar

S-ar putea să vă întrebați care este diferența dintre un tic și un alt concept – o constrângere. Compulsiile, care apar de obicei atunci când copiii și adolescenții suferă de tulburare obsesiv-compulsivă, tind să fie comportamente și mai complexe – de exemplu, alinierea lucrurilor, verificarea încuietorilor, baterea de mai multe ori în anumite locuri. O altă diferență între un tic și o constrângere este că, de obicei, compulsiile sunt făcute în mod mai deliberat și mai conștient – de obicei, în contextul în care un copil sau un adolescent încearcă să scape de un anumit gând sau imagine (adică de obsesiile lor). Cu toate acestea, adevărul este că ticurile și compulsiile sunt uneori înrudite, iar unii oameni cred că sunt doar același spectru de comportamente.

Tyler și mama lui mi-au vorbit despre momentul în care ticul său se întâmpla cel mai des. Pe lângă faptul că se juca xbox, se întâmpla și când se uita la youtube, când era stresat de un test la școală și când era frustrat sau când era foarte entuziasmat de ceva.

Acest lucru este foarte comun. La copii și adolescenți, ticurile sunt adesea declanșate de două tipuri diferite de situații. În primul rând, ele pot fi declanșate de situații care implică niveluri ridicate de emoție intensă – cum ar fi entuziasmul, stresul, furia sau frica/îngrijorarea sau oboseala. În al doilea rând, ele pot fi declanșate de situații care implică sarcini de tip relaxare fără noimă, de exemplu, statul în mașină, privitul la televizor sau mersul la culcare.

Iată alte câteva fapte importante de știut despre ticuri.

1. Ticurile în copilărie și adolescență nu sunt neobișnuite. Unele studii spun că până la 50% dintre copii și adolescenți vor avea o formă de tic simplu la un moment dat în copilărie sau adolescență (în experiența mea, lingerea buzelor, de exemplu, este foarte frecventă).
2. Multe ticuri ale copiilor dispar complet pe măsură ce cresc, fără niciun tratament. Cea mai frecventă perioadă de apariție a ticurilor este în primii ani de școală primară – și devin mult mai puțin frecvente în adolescență. Pentru alți copii și adolescenți cu ticuri – chiar dacă acestea nu dispar complet, ele devin mult mai ușoare în timp.
3. Câțiva copii, adolescenți și familiile lor aleg să nu trateze ticul. Dacă ticul nu îl supără pe tânăr și nici nu interferează cu prieteniile, școala sau alte domenii ale vieții – multe familii aleg să îl ignore.

Cu toate acestea, este de asemenea important de știut că, pentru o mică minoritate de copii, ticurile pot deveni de durată mai lungă și problematice. O tulburare numită „Sindromul Tourette” este diagnosticată în cazul în care un copil sau un adolescent are ticuri multiple care durează de mai mult de un an și care cauzează probleme sau suferință pentru tânăr. O tulburare numită „Tulburare de tic persistent” este diagnosticată atunci când un copil sau un adolescent are un singur tic care a durat mai mult de un an și care, de asemenea, cauzează probleme sau suferință pentru tânăr.

Ce ar trebui să facem în legătură cu ticurile dacă acestea cauzează probleme?

Nu există un singur lucru „corect” de făcut dacă aveți un copil sau un adolescent cu un tic. Dar iată câteva dintre opțiuni.

În primul rând, este important să înțelegeți că marea majoritate a copiilor și adolescenților cu ticuri consideră că este foarte greu să suprime ticul. Este ca și cum ai încerca să nu te scarpini la o mâncărime. O pot face pentru o vreme, dar poate deveni foarte stresant – dacă încearcă să se oprească pentru o perioadă lungă de timp. Uneori, acest lucru îi face să fie și mai stresați – ceea ce deseori face ca sentimentul de a dori să facă ticul să fie mult mai rău.

De aceea, este important să abordăm ticul ca pe ceva care „i se întâmplă” copilului sau adolescentului – mai degrabă decât ca pe ceva ce face intenționat. Acest lucru înseamnă să nu vă supărați pe copil sau adolescent și nici să nu-i țineți lecții despre el. În schimb, dacă un părinte și copilul/adolescentul pot veni împreună ca o echipă pentru a face față ticului, atunci adesea rezultatele sunt mult mai bune.

În al doilea rând, unii copii și adolescenți răspund foarte bine la învățarea strategiilor de „calmare” pentru gestionarea emoțiilor negative, cum ar fi stresul, frustrarea sau îngrijorarea. De exemplu, putem să facem un brainstorming cu tânărul și să-i scriem opțiunile, astfel încât acesta să aibă câteva idei despre ce poate face atunci când se simte copleșit. Opțiunile ar putea include învățarea de a-și relaxa corpul, de a-și încetini respirația, de a-și relaxa mușchii, de a folosi propoziții calme, de a cere ajutor, de a găsi activități „ocupate” cu care să se distragă. Referitor la acest ultim aspect, ticurile par să se diminueze în timpul activităților care necesită concentrare, interes și provocare – dar nu și stres ridicat. Acest lucru realizează ceva ce psihologii numesc „starea de flux” și, uneori, este foarte util să ajutăm copiii și adolescenții să planifice cum să folosească aceste tipuri de activități în situații stresante sau „declanșatoare”.

În al treilea rând, pentru unii tineri, poate fi util să ajutăm copilul sau adolescentul să devină pur și simplu conștient de ticul lor mai des. Uneori, simplul fapt de a-i ajuta pe tineri să observe când apare ticul lor îi poate ajuta să reducă numărul de apariții la fel de frecvente. Acest lucru trebuie evaluat cu atenție, deoarece, pentru unii tineri, observarea (sau faptul că alte persoane îi ajută să observe) ticului lor îl poate înrăutăți. Dacă se folosește un proces de „observare”, este foarte important să încercați să nu lăsați ca acest proces de a ajuta tânărul să observe ticul să îl facă pe copil/adolescent stresat sau supărat. Acest lucru poate fi dificil, deoarece de multe ori copiii/adolescenții se supără destul de mult – pe bună dreptate – atunci când ticul este evidențiat. Pentru unii copii/adolescenți am ajuns la un „cod” neutru pe care mama/tată îl poate folosi pentru a-i anunța că ticurile au loc – de exemplu, o atingere pe umărul copilului/adolescentului sau atragerea atenției acestuia și atingerea de către mamă/tată a propriului umăr. Unii copii/adolescenți mai mari au descoperit că funcționează bine să se ocupe ei înșiși de observarea ticurilor – de exemplu, au petrecut o săptămână înregistrându-și ticurile – și lucrurile care le declanșează ticurile – pe telefoanele lor timp de o săptămână sau cam așa ceva. Perioada de observare și înregistrare, în general, ar trebui să fie scurtă și să se refere la colectarea de informații – mai degrabă decât la o abordare pe termen lung.

În al patrulea rând, ajutarea copilului sau adolescentului să folosească o mișcare sau un sunet diferit, mai puțin evident, pentru a-și înlocui ticul poate fi de ajutor uneori. Acest lucru se numește uneori tratament de inversare a obiceiurilor sau terapie de înlocuire a obiceiurilor și are dovezi bune asociate cu acesta. Aceasta este ideea că, în loc să facă ticuri, copilul/adolescentul va înlocui ticul cu ceva asemănător care să îl ajute să se elibereze de stres – dar ceva care cauzează mai puține probleme și este mai puțin vizibil. De exemplu, copilul/adolescentul ar putea „pocni” limba în vârful gurii în loc să scoată limba în afara gurii, și-ar putea strânge degetele în loc să-și atingă nasul sau ar putea ofta ușor în loc să scoată un mormăit.

Încă o dată, este important să încercați să vă asigurați că înlocuirea obiceiurilor nu este o sursă de stres ridicat care ar putea apoi să exacerbeze situația. Pentru unii copii, folosirea inversării obiceiurilor este epuizantă și prea intensă, așa că trebuie făcută cu atenție – și uneori are nevoie de un profesionist care să monitorizeze modul în care se desfășoară. Uneori am vorbit despre această abordare ca fiind „prinde ce poți” cu familiile. Această abordare pare să reducă presiunea de a trebui să facă acest lucru de fiecare dată.

Tyler și mama lui au avut câteva ședințe cu mine pentru a face strategii de reducere a stresului și tratament de inversare a obiceiurilor. Deși ticul său nu a dispărut în totalitate, acesta s-a redus semnificativ, iar ultima dată când l-am văzut se simțea mult mai relaxat în legătură cu el.

Dacă copilul sau adolescentul dumneavoastră are un tic care vă îngrijorează, poate fi util să vă vizitați medicul de familie ca un prim pas pentru a primi sfaturi cu privire la ce să faceți în continuare. Acest lucru este important deoarece, foarte ocazional, există și alte afecțiuni neurologice care cauzează mișcări sacadate sau ticuri, care ar putea avea nevoie să fie excluse. Am o scurtă fișă de lucru pe site-ul Calm Kid Central pentru copii pentru a începe să se gândească la ticurile lor, dacă sunteți interesat de acest program vă rog să dați click mai jos.

*Tyler este un compozit al multor copii cu care am lucrat de-a lungul anilor