Sunetele muzicale sunt alcătuite dintr-o frecvență fundamentală, armonice și supratonuri.
- Frecvența fundamentală
- Harmonicele
- Overtonii
- Timbajul rezultat
Frecvența fundamentală
Frecvența cea mai joasă a oricărui obiect care vibrează se numește frecvență fundamentală. Frecvența fundamentală oferă sunetului cea mai puternică referință audibilă a înălțimii sale – este frecvența predominantă în orice formă de undă complexă.
O undă sinusoidală este cea mai simplă dintre toate formele de undă și conține doar o singură frecvență fundamentală și nici o armonică, supratonă sau parțială.
Practic, toate sunetele muzicale au unde care sunt infinit mai complexe decât o undă sinusoidală. Adăugarea armonicilor și a supratonurilor la o undă este cea care face posibilă distincția între diferite sunete și instrumente; timbrul.
Harmonici
O armonică este una dintre o serie ascendentă de componente sonore care sună deasupra frecvenței fundamentale audibile.
Armonicile de frecvență mai mare care sună deasupra frecvenței fundamentale alcătuiesc spectrul armonic al sunetului. Armonicele pot fi dificil de perceput în mod distinct ca și componente individuale, cu toate acestea, ele există.
Armonicele au o amplitudine mai mică decât frecvența fundamentală.
Armonicele sunt multipli întregi ai frecvenței fundamentale. De exemplu, dacă frecvența fundamentală este de 50 Hz (cunoscută și ca prima armonică), atunci a doua armonică va fi de 100 Hz (50 * 2 = 100 Hz), a treia armonică va fi de 150 Hz (50 * 3 = 150 Hz), și așa mai departe.
Overtonii
Overtonii sunt frecvențe ale unei forme de undă care sunt mai înalte decât frecvența fundamentală, dar care nu sunt direct legate de aceasta.
Timbajul rezultat
Două tonuri produse de instrumente diferite pot avea aceeași frecvență fundamentală și, prin urmare, aceeași înălțime e.g o notă Do, dar să sune foarte diferit din cauza prezenței unor cantități diferite de armonici și supratonuri.
Prezența armonicilor și supratonurilor în cadrul unei unde sonore este cea care ajută la producerea sunetului unic.
Timbajul descrie acele caracteristici ale sunetului care permit urechii să distingă sunetele care au aceeași înălțime fundamentală.
Datorită timbrului putem distinge un instrument de altul, de exemplu, un pian cântat la C3 sună diferit față de o chitară ciupită la C3.
Timbajul este adesea descris în termeni subiectivi, de exemplu, reed sau auriu.