De ce visăm? Cum oferă visele o perspectivă asupra minții? Sunt visele relevante pentru viața de veghe? Din cele mai vechi timpuri, când se considera că visele aveau puteri profetice, până la fenomenele neurologice studiate astăzi, visele rămân unul dintre cele mai durabile mistere ale psihologiei. Deși oamenii de știință continuă să cerceteze răspunsurile la aceste întrebări, ei își construiesc munca pe câteva teorii ale viselor general acceptate.
Natura viselor
Definite ca o serie de gânduri, viziuni sau sentimente, visele apar de mai multe ori pe noapte în timpul somnului.
Ca proces, somnul este ciclic. El se desfășoară în cinci etape, fiecare dintre ele contribuind la îndeplinirea obiectivului organismului de a se consolida și regenera. În timp ce etapele 1-4 sunt pur și simplu denumite astfel, cea de-a cincea etapă se numește Mișcarea rapidă a ochilor, sau REM. Acesta reprezintă aproximativ 20 până la 25 la sută din somnul adulților.
Etapa REM este cea mai frecventă perioadă de visare, explică Fundația Națională a Somnului. Visele în sine durează, de obicei, între câteva secunde și 30 de minute. În medie, oamenii visează de patru până la șase ori pe noapte, adulții visând aproximativ două ore la fiecare opt ore de somn.
În plus față de asocierea sa cu visele, stadiul REM este un moment în care organismul procesează informații, creează amintiri și crește substanțele chimice epuizate, cum ar fi serotonina. Deși necesitatea somnului a fost observată de mult timp, abia în istoria recentă oamenii au luat în considerare faptul că visele pot avea și o funcție utilitară.
Cele patru teorii ale viselor
Ultimele două secole au dat naștere la patru dintre cele mai frecvent acceptate teorii ale viselor.
Sigmund Freud și împlinirea dorințelor
Celebrul psihanalist Sigmund Freud a fost primul care a sugerat că visele pot avea un anumit scop științific. El a ajuns să creadă că visele erau adesea o formă de împlinire a dorințelor, precizează Asociația Psihanalitică Americană. Într-un vis, un subiect putea acționa dorințele pe care nu și le putea îndeplini în viața de veghe. Cu toate acestea, unele tipuri de vise s-au dovedit a fi problematice în cadrul acestui model, cum ar fi visele care implică pedepse sau evenimente traumatizante. Acestea l-au determinat pe Freud să creadă că visele serveau uneori pacienților ca modalitate de a-și exprima vina sau de a învinge trauma. Toate aceste conjecturi au contribuit la teoria generală (și revoluționară) a lui Freud cu privire la vise: că acestea erau manifestări ale funcționării inconștiente a creierului.
Carl Jung: Visele ca expresii mentale directe
Deși Freud și Carl Jung au fost contemporani, ei au fost în dezacord puternic (și celebru) cu privire la natura viselor. Freud credea că visele, prin natura lor, își maschează semnificația. În schimb, Jung credea că visele erau de fapt expresii directe ale minții însăși. Visele, credea el, exprimau starea inconștientă a unui individ printr-un limbaj de simboluri și metafore. Acest „limbaj” era natural pentru starea inconștientă, dar dificil de înțeles, deoarece varia atât de mult față de limbajul stării de veghe. În special, Jung credea, de asemenea, că arhetipurile universale (sau imaginile) intrinseci întregii conștiințe umane existau în acest limbaj. El credea că visele îndeplineau două funcții: să compenseze dezechilibrele din psihicul visătorului și să ofere imagini prospective ale viitorului, ceea ce îi permitea visătorului să anticipeze evenimentele viitoare.
REM și activarea-sinteză
Încă o altă teorie a apărut odată cu descoperirea REM. Teoria Activation-Synthesis a fost concepută de profesorii de la Harvard Allan Hobson și Robert McCarley în anii 1970, explică Joe Griffin de la Human Givens Institute. Hobson și McCarley au descoperit că, în timpul somnului REM, prin creier trec semnale electrice numite înregistrări electroencefalografice, sau EEG-uri. Ei au teoretizat că creierul a reacționat în mod natural încercând să dea sens stimulilor aleatorii. Astfel, visele nu aveau o semnificație intrinsecă; ele erau doar un efect secundar al activității normale a creierului. Deși această teorie a fost revoluționară la vremea respectivă, progresul continuu al tehnologiei a dus la o revizuire extraordinară a acestei teorii.
Teoria simulării amenințărilor
Psihologul finlandez Antti Revonsuo este unul dintre cei mai recenți cercetători care a sugerat o teorie convingătoare despre funcția viselor. Revonsuo a descoperit că, în timpul somnului REM, amigdala (secțiunea de luptă sau de fugă a creierului) se declanșează, de fapt, în moduri similare cu cele din timpul unei amenințări de supraviețuire. „Funcția principală a viselor negative”, explică el, „este repetiția pentru evenimente reale similare, astfel încât recunoașterea și evitarea amenințărilor să se producă mai repede și mai automat în situații reale comparabile”. Cu alte cuvinte, visele sunt o trăsătură evolutivă concepută pentru a ne ajuta să ne exersăm să fim în siguranță.
Avansați în înțelegerea psihologiei
Cei care intră în domeniul psihologiei se confruntă cu provocarea de a descoperi noi răspunsuri la întrebări vechi privind gândirea umană. Licența online în psihologie a Universității Brescia oferă studenților pregătirea necesară pentru mai multe căi de carieră sau pentru studii postuniversitare. Programul de psihologie de la Brescia a fost clasat printre primele 10 programe online de licență în psihologie de către Affordable College Online.
.