În ciuda statutului lor de conservare, pierderea preeriei deschise a redus dramatic populația de câini de preerie. La începutul secolului al XX-lea, câinii de preerie ocupau 100 de milioane de acri (40 de milioane de hectare) din Marile Câmpii de-a lungul părții de est a Munților Stâncoși, din Canada până în Mexic. Astăzi, acest areal s-a redus la mai puțin de 2 milioane de acri (766.400 de hectare). Agricultura și urbanizarea sunt responsabile pentru pierderea și fragmentarea drastică a habitatului câinilor de preerie.
Văzuți ca dăunători, câinii de preerie au fost exterminați (prin otrăvire și împușcare) din cauza concurenței percepute cu vitele și bizonii care pășunează pentru ierburi. Cu toate acestea, studiile indică faptul că câinii de preerie nu afectează în mod semnificativ cantitatea de vegetație disponibilă pentru vite.
Câinii de preerie cu coadă neagră se luptă, de asemenea, cu o boală introdusă din greșeală, numită ciumă silvatică. Această infecție este cauzată de o bacterie transmisă de purici și poate fi foarte gravă, putând ucide peste 99 la sută dintr-o colonie. În ciuda gravității acestei molime, Serviciul de Pescuit și Faună Sălbatică al SUA a concluzionat că câinii de preerie nu sunt amenințați în mod semnificativ din cauza capacității lor de a-și reface populația, a expunerii ridicate necesare pentru a contracta boala și a ariei de răspândire a molimei.
Câinii de preerie cu coadă neagră sunt o specie umbrelă și o specie-cheie: ei joacă un rol important în ecosistemul de pajiști, iar orașele lor susțin o serie de alte specii. Biologii numără peste 170 de specii de vertebrate afectate de existența câinilor de prerie. Unul dintre rolurile lor importante este întoarcerea solului; ei aduc solul din tuneluri la suprafață, iar tunelurile aerisesc solul. Oamenii de știință au învățat că tăierea ierbii de către aceștia stimulează o nouă creștere și poate crește calitatea și diversitatea furajului pentru alți pășunatori. Cu toate acestea, în centrul orașelor lor, se știe că ei ucid iarba, permițând ierburilor cu frunze largi și arbuștilor mici să se instaleze.
Alte studii arată că densitatea faunei sălbatice tinde să fie mai mare în jurul orașelor de câini de preerie decât în întinderile de prerie fără câini de preerie. Printre celelalte specii se numără șoarecii, vulpile iuți și păsările răpitoare. Bufnițele de vizuină și șerpii cu clopoței de preerie se bazează pe vizuini pentru adăpost. Cerbii de câmpie caută arbuștii cu frunze largi din centrul orașelor. Oamenii de știință au descoperit că, de fapt, câinii de preerie sunt adesea un simptom al suprapășunatului, deoarece aceștia se simt mai bine în zonele suprapășunate. Înainte de expansiunea occidentală, câinii de preerie urmăreau turmele de bizoni și își întemeiau orașele pe terenurile care fuseseră pășunate până la pământ.
Din păcate, ciuma silvatică are capacitatea de a ucide peste 99 la sută din câinii de preerie dintr-o colonie, ceea ce face ca recuperarea populațiilor infectate să fie incredibil de dificilă. În ciuda acestui fapt, numărul total al populației rămâne ridicat. Coloniile de câini de preerie sunt prezente în mai multe zone protejate în care nu sunt permise măsuri de vânătoare/eradicare. Sunt necesare studii și inventare suplimentare ale populației, precum și cercetări privind genetica câinilor de preerie și fragmentarea habitatului între colonii.
- Susțineți organizații precum National Zoo and Conservation Biology Institute de la Smithsonian care cercetează modalități mai bune de a proteja și îngriji acest animal și alte specii pe cale de dispariție. Luați în considerare posibilitatea de a dona timp, bani sau bunuri.
- Părtășiți povestea acestui animal cu alții. Simpla creștere a gradului de conștientizare cu privire la această specie poate contribui la protecția sa generală.