Întrebare: „Care a fost semnificația umblării lui Iisus pe apă?”
Răspuns: „Care a fost semnificația umblării lui Iisus pe apă?”: Miracolul umblării lui Isus pe apă, consemnat în trei dintre Evanghelii (Matei 14:22-36; Marcu 6:45-56; Ioan 6:16-21), a avut loc după ce a hrănit în mod miraculos pe cei 5.000 de oameni cu doar cinci pâini și doi pești (Matei 14:17). Dar minunea umblării lui Iisus pe apă a fost cea care, mai mult decât oricare alta, i-a convins pe ucenicii lui Iisus că El era într-adevăr Fiul lui Dumnezeu (Matei 14:32-33).
Povestea se desfășoară la Marea Galileii, care se află în partea inferioară a Văii Iordanului, într-un lanț muntos care se ridică la 1.000 de metri deasupra nivelului mării. Lacul în sine se află la 700 de metri sub Marea Mediterană. Unul dintre cele mai notabile aspecte ale acestui corp de apă este faptul că este foarte susceptibil la furtuni bruște și extrem de violente. Aceste furtuni sunt cauzate de aerul rece care coboară cu repeziciune din munții care îl înconjoară și se ciocnește cu aerul cald și umed care se ridică de la suprafața apei însăși.
„Când s-a făcut seară, ucenicii Lui au coborât la lac, unde s-au urcat într-o barcă și au pornit peste lac spre Capernaum. Era deja întuneric, iar Isus nu li se alăturase încă. Bătea un vânt puternic și apele deveniseră agitate. După ce au vâslit trei mile sau trei mile și jumătate, L-au văzut pe Isus apropiindu-se de barcă, mergând pe apă; și au fost îngroziți. Dar El le-a spus: „Eu sunt; nu vă temeți”. Atunci au binevoit să-L ia în barcă, și îndată barca a ajuns la țărmul spre care se îndreptau” (Ioan 6:16-21).
Există mai multe aspecte semnificative care trebuie recunoscute în legătură cu această minune. În primul rând, Matei ne spune că „barca era deja la o distanță considerabilă de țărm, bătută de valuri pentru că vântul era împotriva ei. În timpul celei de-a patra veghe a nopții, Isus a ieșit la ei, mergând pe lac” (Matei 14:24-25). Deși trebuiau să parcurgă doar o distanță scurtă, furtuna era atât de violentă încât, în ciuda tuturor eforturilor lor de a controla barca, furtuna i-a împins aproape patru mile în mijlocul mării. Fiind al patrulea ceas al nopții (de la 3:00 la 6:00 dimineața), ei vâslaseră și se chinuiau la vâsle de aproape nouă ore! Erau complet epuizați.
Mark ne spune că, atunci când ucenicii L-au văzut pe Isus mergând pe lac, au crezut că este o fantomă. Au strigat, pentru că toți L-au văzut și s-au îngrozit (Marcu 6:48-50). Și acest lucru ne aduce la al doilea punct semnificativ al acestei minuni. Isus vine întotdeauna la noi în furtunile vieții. Acest lucru amintește de cuvintele lui Dumnezeu către Isaia: „Când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; și când vei trece prin râuri, ele nu te vor mătura” (Isaia 43:2). Este posibil ca Domnul să nu vină în momentul în care noi credem că ar trebui să vină, pentru că El știe când avem cea mai mare nevoie de El. Isus a așteptat până când barca s-a îndepărtat cât mai mult posibil de țărm, când toată speranța lor a dispărut. În esență, Isus testa credința ucenicilor, iar acest lucru însemna să înlăture orice sprijin uman. De ce a mers Isus pe apă? Pentru a le arăta ucenicilor Săi că tocmai lucrul de care se temeau, marea dezlănțuită și învolburată, nu era decât un set de pași pentru ca El să vină la ei. Adesea ne temem de experiențele dificile ale vieții, cum ar fi boala, pierderea celor dragi și greutățile financiare, doar pentru a descoperi că aceste experiențe Îl pot aduce pe Isus mai aproape de noi.
Dar trebuie să ne întrebăm, de ce nu L-au recunoscut pe Isus? Răspunsul este că ei nu Îl căutau. Dacă ar fi așteptat prin credință, L-ar fi recunoscut instantaneu. În schimb, au sărit la concluzia falsă că apariția Lui era cea a unei fantome. Ideea este următoarea: frica și credința nu pot trăi în aceeași inimă, deoarece frica orbește frecvent ochii la prezența Domnului.
Cel de-al treilea punct semnificativ este faptul că Isus S-a dovedit a fi stăpân pe elemente, lucru pe care numai Dumnezeu îl poate face. El a dezvăluit acest adevăr ucenicilor care au recunoscut divinitatea Sa și au răspuns cu o mărturisire de credință în Isus ca Dumnezeu: „Vântul s-a potolit. Atunci cei care erau în corabie I s-au închinat, zicând: „Cu adevărat Tu ești Fiul lui Dumnezeu”” (Matei 14:32-33). Aceasta a fost prima dată când Isus a fost numit Fiul lui Dumnezeu de către ucenici, o afirmație care, de fapt, se baza pe ceea ce spuseseră anterior despre El în Matei 8:27: „Ce fel de om este acesta? Chiar și vânturile și valurile Îl ascultă”. Aici ei își răspund la propria întrebare: „Cu adevărat Tu ești Fiul lui Dumnezeu.”
Deși mai aveau un drum lung de parcurs în înțelegerea lor spirituală, ucenicii creșteau în credința lor în Domnul. De asemenea, se spune că aceasta a fost prima dată când ucenicii s-au închinat lui Isus. În Matei 2:11, magii de la Răsărit s-au închinat lui Isus. Mai târziu, se spune că un lepros este cel care s-a închinat lui Isus (Matei 8:2). Un conducător de sinagogă face același lucru în Matei 9:18. Dar aceasta este prima dată când ucenicii I s-au închinat. De asemenea, este important de remarcat faptul că închinarea lor este unită cu mărturisirea lor (Matei 14:33).
Și aceasta este închinarea, să recunoști cine este Dumnezeu și să Îl lauzi atât pentru cine este El, cât și pentru ceea ce a făcut. În această povestire, ucenicii au făcut primul pas și I s-au închinat lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu.
.