Afectarea funcției ventriculare stângi este principalul factor predictiv al mortalității după infarctul miocardic acut, dar nu se știe dacă aceasta este cel mai bine descrisă de fracția de ejecție sau de volumul end-sistolic sau end-diastolic. Am măsurat volumele, fracțiile de ejecție și severitatea ocluziilor și stenozelor arteriale coronariene la 605 pacienți de sex masculin cu vârsta sub 60 de ani la 1 până la 2 luni după un prim (n = 443) sau un infarct miocardic recurent (n = 162) și am urmărit acești pacienți timp de o medie de 78 de luni pentru supraviețuitori (intervalul 15 – 165 de luni). Au existat 101 decese cardiace, dintre care 71 (70%) au fost subite (instantanee sau găsite moarte). Analiza multivariată cu testul log rank și modelul Cox cu riscuri proporționale a arătat că volumul end-sistolic (chi 2 = 82,9) a avut o valoare predictivă mai mare pentru supraviețuire decât volumul end-diastolic (chi 2 = 59,0) sau fracția de ejecție (chi 2 = 46,6), în timp ce analiza stepwise a arătat că, odată ce relația dintre supraviețuire și volumul end-sistolic a fost ajustată, nu a existat nicio informație predictivă suplimentară semnificativă nici în volumul end-diastolic, nici în fracția de ejecție. Severitatea ocluziilor și stenozelor coronariene a arătat o predicție suplimentară cu o semnificație doar la limită (p = 0,04 într-o analiză), dar continuarea fumatului a rămas un factor de risc independent după analiza pe etape. Pentru un subgrup de pacienți (n = 200) care participaseră la un studiu randomizat de intervenție chirurgicală coronariană după recuperarea după infarct, „intenția de tratament” chirurgical nu a arătat nicio valoare predictivă.(ABSTRACT TRUNCTAT LA 250 DE ORE)