Semnale TV
Jocul s-a schimbat din nou în 1965, când COMSAT, o companie privată susținută de guvernul american, a lansat Intelsat I pe orbita geosincronă. Poreclit Early Bird, satelitul cilindric de 76 de kilograme a fost învelit în celule solare, făcându-l să arate ca o lampă de masă alimentată de o rachetă, având ca bază duza.
Early Bird trebuia să dureze doar 18 luni. A funcționat timp de patru ani, trimițând semnale telefonice, de televiziune și chiar de fax către Pământ, până în 1969, când a fost dezactivat.
Țările mari, cu teren accidentat, au fost printre primele care au îmbrățișat tehnologia prin satelit. Rusia a creat un sistem național de difuzare a programelor de televiziune numit Orbita în 1967. Canada a comandat companiei Hughes Aircraft să construiască o serie de sateliți numiți Anik. Primii trei, lansați între 1972 și 1975, au permis Canadei să transmită în nordul său îndepărtat și înghețat. Rețeaua de sateliți putea transporta 12 posturi de televiziune color, o performanță la acea vreme.
Armata intră pe orbită
În timp ce firmele comerciale urmăreau spațiul pentru telefonie și televiziune, armata americană îl dorea pentru a câștiga războaie. După Sputnik, președintele Dwight Eisenhower a creat ceea ce avea să fie cunoscut sub numele de DARPA, Defense Advanced Research Projects Agency. Aceasta a creat o rețea de sateliți care ar putea transmite mesaje militare în întreaga lume, în siguranță.
Primul satelit DARPA a fost lansat în 1966, iar sistemul a fost pornit doi ani mai târziu. Civilii au cules beneficiile atunci când DARPA a permis utilizarea unei caracteristici cheie: Sistemul de poziționare globală. Inițial, GPS a fost rezervat pentru utilizarea de către armată. Apoi, în 1983, zborul 007 al companiei Korean Airlines a intrat în spațiul aerian sovietic și a fost doborât. Ulterior, președintele Ronald Reagan a făcut public sistemul pentru a-i ajuta pe piloți să evite dezastrul. Armata a păstrat pentru sine cele mai precise semnale până în anul 2000, când președintele Bill Clinton le-a făcut publice.
Astăzi, rețeaua de 31 de sateliți este administrată de Forțele Aeriene ale SUA. GPS-ul rulează aproape toate aplicațiile de hărți din lume. Fiecare satelit își transmite locația până pe Pământ, unde smartphone-urile triangulează doi sau mai mulți sateliți pentru a-și determina propria locație.
Internet prin satelit
În 1986, Viasat a pornit și, până la sfârșitul primului an al companiei, a obținut 300.000 de dolari în capital de risc. Trioul fondator al Viasat – Mark Dankberg, Steve Hart și Mark Miller – și-a început activitatea cu sateliții de la zero, începând cu microprocesoare minuscule pe plăci de circuit pentru guvernul american. De fapt, Departamentul de Apărare al SUA a fost unul dintre primii clienți, cumpărând modemuri pentru rețelele lor de sateliți.
Fondatorii Viasat (de la stânga la dreapta) Steve Hart, Mark Dankberg și Mark Miller au văzut promisiunea comunicațiilor prin satelit încă din primele zile ale companiei.
Cei trei fondatori sunt fotografiați aici în timpul celei de-a 30-a aniversări a Viasat în 1986.
De la început, Viasat a văzut valoarea transmiterii de date în jurul lumii din spațiu. AT&T și alte companii foloseau de mult timp sateliții pentru a umple golurile din acoperirea internațională pentru sistemele lor de telefonie. În cea mai mare parte, însă, se bazau pe cabluri submarine de fibră optică. Când internetul a înflorit la mijlocul anilor 1990, înfundând liniile telefonice, AT&T și alți furnizori de telecomunicații s-au încălzit la ideea de a folosi rețele de sateliți.
Ideea a fost înaintea timpului său. AT&T nu a reușit niciodată să își lanseze sistemul. O companie numită Teledesic a încercat să construiască o rețea de peste 200 de sateliți pe orbite apropiate de Pământ și a eșuat. Iridium, deși constelația sa inițială nu a funcționat, și-a revenit ulterior. (De fapt, Viasat a furnizat o parte din echipamentele pentru constelația sa de sateliți reînnoită.)
Astăzi, în America de Nord există doi mari jucători care oferă internet prin satelit: Hughesnet și Viasat. Compania-mamă a Hughesnet, EchoStar, a intrat în această afacere prin cumpărarea Hughes Communications în 2011. (Recent, cea mai mare parte a Hughesnet a fost vândută către Dish Network.) Hughes a început ca producător de plăci de circuite în 1971, iar mai târziu a devenit un furnizor de servicii prin satelit.
Viasat are o poveste în evoluție – una care a început prin crearea de componente pentru sateliți și care s-a extins foarte mult pentru a include lansarea și operarea propriei flote de sateliți în creștere.
Înțelegerea traiectoriei de creștere a Viasat și a rolului său în ecosistemul internetului prin satelit
Dezvoltarea internă de cercetare & și achizițiile strategice au făcut din Viasat un jucător mai mare în fiecare an. În 2000, compania a cumpărat o unitate a Scientific-Atlanta care producea antenele terestre care se conectează la sateliți. La scurt timp după aceea, Viasat a început să lucreze cu Boeing la accesul la internet pentru avioanele de linie și a câștigat un contract pentru a construi modemuri rezidențiale pentru WildBlue Communications, un furnizor de internet prin satelit cu sediul în Denver.
Viasat a cumpărat WildBlue în 2009, preluând cei 400.000 de abonați și rețeaua de sateliți din SUA și obținând o expertiză critică în gestionarea unei rețele rezidențiale. Cu toate acestea, Viasat avea aspirații mai mari pentru rețea, având deja în plan lansarea ViaSat-1 – un satelit cu o capacitate mult mai mare decât orice altceva din spațiu. Era opusul a ceea ce liderii Viasat vedeau în industrie: companii care operau un număr mai mare de sateliți cu capacitate redusă, care vindeau lățimea de bandă la un preț mai mare.
ViaSat-1
În timp ce ViaSat-1 a perturbat modelul de capacitate redusă cu preț ridicat, copleșind America de Nord cu lățime de bandă, Viasat a dublat tehnologia prin lansarea serviciului ViaSat-2 în 2018. Acest satelit are o acoperire geografică de 7 ori mai mare și o capacitate aproape dublă față de cea a predecesorului său. Acesta acoperă cea mai mare parte a SUA și a Canadei, Mexic și America Centrală și Caraibe, plus majoritatea rutelor aeriene și maritime din Oceanul Atlantic.
Acoperirea și capacitatea suplimentară deschid, de asemenea, noi piețe și oportunități. În Mexic, de exemplu, satelitul ViaSat-2 alimentează un model mai nou de furnizare a benzii largi în zonele neservite și insuficient deservite. Serviciul Community Wi-Fi permite rezidenților din anumite zone să acceseze internetul prin intermediul unui semnal comun, antena de satelit și echipamentul Wi-Fi fiind plasate într-o locație centrală (cum ar fi un magazin). Serviciul este apoi oferit la un preț accesibil, o oră online costând de obicei mai puțin de 1 dolar. Acest tip de model, care ajută la conectarea celor neconectați, fiind în același timp viabil din punct de vedere comercial, este o parte din motivul pentru care Viasat a fost adăugat pe lista Fortune Change the World din 2019.
ViaSat-3: Cum doar trei sateliți de mare capacitate pe orbită geostaționară pot acoperi Pământul.
O constelație globală
În 2021, Viasat intenționează să lanseze primul dintre cei trei noi sateliți cu o capacitate și mai mare. De asemenea, plasați strategic pe orbite geostaționare – constelația ViaSat-3 va fi capabilă să transmită lățime de bandă practic oriunde pe glob. Cu această constelație, Viasat își propune să fie primul furnizor global de servicii de internet.
Pentru capacitate, se așteaptă ca fiecare dintre sateliții ViaSat-3 să livreze mai mult de 1.000 de gigabiți pe secundă – 1 terabit sau mai mult. Acest lucru reprezintă un salt enorm în ceea ce privește capacitatea de bandă largă suprapusă peste o acoperire mondială. Va contribui în mare măsură la conectarea miliardelor de oameni care încă nu sunt conectați, deschizând în același timp piețe și oportunități suplimentare la o scară extraordinară.
Gândindu-ne la noțiunea inițială a lui Arthur C. Clarke de trei sateliți capabili să acopere întregul Pământ, nu este exagerat să spunem că visul scriitorului de science-fiction devine realitate.