Nume de fiare gigantice sau monștrii descriși în Iov xl. Primul provine dintr-o rădăcină care denotă „a se înfășura”, „a se răsuci”; al doilea este forma de plural a lui „behemah”=”fiară”.
-Date biblice:
Încă de la Bochart („Hierozoicon”, iii. 705), „behemoth” a fost luat pentru a desemna hipopotamul; iar Jablonski, pentru a-l face să corespundă exact cu acest animal, a comparat o formă egipteană, „p-ehe-mu” (= „water-ox”), care, totuși, nu există. Descrierea biblică conține elemente mitice, iar concluzia este justificată că acești monștri nu au fost reali, deși hipopotamul ar fi putut furniza în principal datele pentru descriere. Numai despre o ființă unică, și nu despre un hipopotam comun, ar putea fi vorba în cuvintele lui Iov xl. 19 să fi fost folosite: „El este cel dintâi dintre căile lui Dumnezeu; cel care l-a făcut face sport cu el” (după cum citește Septuaginta, πεποιημένον ἐγκαταπαιζέσΘαι; A. V. „Cel care l-a făcut poate face ca sabia lui să se apropie de el”; comp. Ps. civ. 26); sau „Munții îi aduc hrană, unde se joacă toate fiarele câmpului” (Iov xl. 20). Evident, behemot este reprezentat ca fiara primordială, regele tuturor animalelor de pe uscat, în timp ce leviatanul este regele tuturor celor de pe apă, ambele deopotrivă de neînvins de om (ib. xl. 14, xli. 17-26). Gunkel („Schöpfung und Chaos”, p. 62) sugerează că behemotul și leviatanul au fost cei doi monștri primordiali care corespund lui Tiamat (= „abisul”; comp. Hebr. „tehom”) și Kingu (= aramaicul „‘akna” = șarpe”) din mitologia babiloniană. Unii comentatori găsesc, de asemenea, în Isa. xxx. 6 („bahamot negeb” = „fiarele sudului”) o referire la hipopotam; alții, din nou, în Ps. lxxiii. 22 („Sunt ca un behemoth înaintea ta”); dar niciuna dintre cele două interpretări nu are un temei substanțial. Este probabil ca leviatanul și behemotul să fi fost inițial menționate în Hab. ii. 15: „distrugerea behemotului îi va înspăimânta” (comp. LXX., „tu” în loc de „ei”).
E. G. H. K. – În literatura rabinică:
Potrivit unui midrash, leviatanul a fost creat în a cincea zi (Yalḳ., Gen. 12). Inițial, Dumnezeu a produs un leviatan mascul și o femelă, dar pentru ca nu cumva, înmulțind specia, să distrugă lumea, a ucis femela, rezervându-i carnea pentru banchetul care va fi dat celor drepți la venirea lui Mesia (B. B. 74a). Dimensiunea enormă a leviatanului este astfel ilustrată de R. Johanan, de la care au provenit aproape toate haggadot-urile referitoare la acest monstru: „Odată am mers pe o corabie și am văzut un pește care și-a scos capul din apă. Avea coarne pe care era scris: ‘Eu sunt una dintre cele mai rele creaturi care locuiesc în mare’. Am o lungime de trei sute de mile și intru astăzi în fălcile leviatanului'” (B. B. l.c.). Când leviatanul este flămând, relatează R. Dimi în numele lui R. Johanan, el trimite din gura sa o căldură atât de mare încât face să fiarbă toate apele adâncului, iar dacă și-ar pune capul în paradis nici o creatură vie nu ar putea suporta mirosul lui (ib.). Domiciliul său este Marea Mediterană; iar apele Iordanului cad în gura sa (Bek. 55b; B. B. l.c.).
Corpul leviatanului, în special ochii săi, posedă o mare putere de iluminare. Aceasta a fost opinia lui R. Eliezer, care, în cursul unei călătorii în compania lui R. Joshua, i-a explicat acestuia din urmă, când s-a speriat de apariția bruscă a unei lumini strălucitoare, că aceasta provenea probabil din ochii leviatanului. El l-a trimis pe tovarășul său la cuvintele din Iov xli. 18: „Prin nările lui strălucește o lumină și ochii lui sunt ca pleoapele dimineții” (B. B. l.c.). Cu toate acestea, în ciuda forței sale supranaturale, leviatanul se teme de un vierme mic numit „kilbit” (
), care se agață de branhiile peștilor mari și îi ucide (Shab. 77b).
În vremurile mesianice.
Leviatanul este proeminent în literatura haggadică în legătură cu venirea lui Mesia. Referindu-se la Iov xl. 30 (Hebr.), „și cei pioși îi vor face un banchet”, R. Johanan spune că în momentul învierii va fi dat de Dumnezeu un banchet celor drepți, la care se va servi carnea leviatanului (B. B. l.c.). Chiar și vânarea leviatanului va fi o sursă de mare plăcere pentru cei drepți. Aceia, spune R. Judan bar Simon, care nu au luat parte la sporturi păgâne vor avea voie să participe la vânătoarea leviatanului și a behemotului (Lev. R. xiii. 3). Gabriel va fi însărcinat cu uciderea monstrului; dar el nu-și va putea îndeplini sarcina fără ajutorul lui Dumnezeu, care va împărți monstrul cu sabia Sa. Potrivit unei alte haggadah, când Gabriel va eșua, Dumnezeu va ordona leviatanului să se angajeze într-o luptă cu boul de munte („shor habar”), care se va solda cu moartea amândurora (B. B. 75a; Pesiḳ. p. 188b). Carnea leviatanului nu numai că va furniza hrană pentru masa celor drepți, dar va exista o mare aprovizionare cu ea în piețele din Ierusalim (B. B. l.c.). Din pielea leviatanului, Dumnezeu va face corturi pentru cei evlavioși din primul rând, brâuri pentru cei din al doilea rând, lanțuri pentru cei din al treilea rând și coliere pentru cei din al patrulea rând. Restul de piele va fi întins pe zidurile Ierusalimului; și întreaga lume va fi luminată de strălucirea sa (ib.).
Interpretare simbolică.
Aceste haggadot referitoare la leviatan sunt interpretate ca alegorii de către toți comentatorii, cu excepția unor ultraconservatori precum Baḥya ben Asher („Shulḥan Arba'”, cap. IV, p. 9, col. 3). Potrivit lui Maimonide, banchetul este o aluzie la bucuria spirituală a intelectului (comentariu la Sanh. i.). Numele, spune el, este derivat din 
(” a uni”, „a uni”) și desemnează un monstru imaginar în care sunt combinate cele mai diverse animale („Moreh”, iii., cap. xxiii.). În literatura cabalistică, „leviatanul străpungător” și „leviatanul strâmb” (Isa. xxvii. 1), pe care se bazează haggadah-ul referitor la vânarea animalului, sunt interpretate ca referindu-se la Satana-Samael și la soția sa Lilith („‘Emeḳ ha-Melek”, p. 130a), în timp ce Ḳimḥi, Abravanel și alții consideră că expresiile sunt aluzii la distrugerea puterilor care sunt ostile evreilor (comp. Manasseh ben Israel, „Nishmat Ḥayyim”, p. 48; vezi, de asemenea, Kohut, „Aruch Completum”, s. v. „Leviathan”, pentru alte referințe, și eseul său din „Z. D. M. G.” vol. xxi, p. 590, pentru paralelele din literatura persană). Zicerile haggadice au obținut o priză asupra imaginației poeților, care au introdus în liturghie aluzii la banchetul leviatanului.
S. S. I. Br. – În Literatura apocrifă:
Atât leviatanul cât și behemotul sunt proeminente în escatologia iudaică. În Cartea lui Enoh (lx. 7-9), Enoh spune:
(Charles, „Book of Enoch”, p. 155; comp. „camerele secrete ale leviatanului” pe care Elihu b. Berakel Buzitul le va dezvălui, Cant. R. i. 4).
„În acea zi se vor naște doi monștri: un monstru femelă, numit „Leviatan”, care va locui în adâncurile oceanului, deasupra izvoarelor apelor; dar masculul se numește „Behemoth”, care ocupă cu pieptul său un pustiu pustiu numit „Dendain” , la est de grădină, unde locuiesc cei aleși și cei drepți. Și l-am rugat pe celălalt înger să-mi arate puterea acestor monștri; cum au fost produși într-o singură zi, unul fiind așezat în adâncul mării, iar celălalt în ținutul principal al pustiului. Și el mi-a vorbit: „Tu, fiu al omului, cauți aici să cunoști ceea ce este ascuns?””
Conform lui II Esdras vi. 49-53, Dumnezeu a creat în ziua a cincea cei doi mari monștri, leviatanul și behemotul, și i-a despărțit pentru că a șaptea parte a lumii, care era atribuită apei, nu-i putea ține împreună, și i-a dat behemotului acea parte care a fost uscată în ziua a treia și care avea cei o mie de munți care, conform Ps. i. 10, așa cum înțeleg haggadiștii („behemotul pe o mie de dealuri”; comp. Lev. R. xxii.; Num. R. xxi.; și Iov xl. 20), furnizează behemoth-ului hrana necesară. Leviatanului, Dumnezeu i-a dat a șaptea parte a pământului plin de apă; și a rezervat pentru viitor să dezvăluie de cine și când vor fi mâncați leviatanul și behemotul.
În Apocalipsa siriacă a lui Baruch, xxix. 4, de asemenea, este prezis momentul în care behemotul va ieși din izolarea sa pe uscat și leviatanul din mare, iar cei doi monștri gigantici, creați în ziua a cincea, vor servi ca hrană pentru cei aleși care vor supraviețui în zilele lui Mesia.
Printre gnostici.
Behemoth și leviatanul formează în sistemul gnostic al ofiților și al altora două dintre cele șapte cercuri sau stații pe care sufletul trebuie să le treacă pentru a fi purificat și a atinge fericirea (Hippolytus, „Adversus Omnes Hæreses”, v. 21; Origen, „Contra Celsum”, vi. 25). Ca și cum carnea „boului sălbatic” behemoth și a peștelui leviatan nu ar fi fost considerate suficiente pentru marele banchet al celor drepți în viitor, a fost adăugată o pasăre, adică „ziz” (A. V. „fiarele sălbatice” ale câmpului), menționată în Ps. 1. 11 după relatarea behemotului din versetul 10, și înțeleasă de rabini ca semnificând o pasăre gigantică (B. B. 73b). Astfel, Apocalipsa lui Simeon b. Yoḥai (Jellinek, „B. H.” iii. 76) prezintă cele trei animale, monstrul bou behemot, peștele leviatan și pasărea gigantică ziz, pregătite pentru marele banchet. Această tradiție indică însă o influență persană, căci din cosmologia parsiană face parte existența unor astfel de reprezentanți primordiali ai claselor de animale. Există patru astfel de specii menționate în „Bundahis”, xviii.-.xix: (1) „peștele Kar cu aspect de șarpe, Arizh al apei, cea mai mare dintre creaturile lui Ahuramazda”, corespunzând leviatanului; (2) măgarul cu trei picioare Khara, care stă în mijlocul oceanului („Yasna”, xli. 28); este menționat în Talmud ca „unicornul ḳeresh”, „ṭigras” (i.e, „thrigaṭ” = „cu trei picioare”), gazel al înălțimilor (Ḥul. 59b), și formează, sub numele de „Ḥarish”, în escatologia mahomedană un substitut pentru behemoth și leviatan (vezi Wolff, ” Muhammedanische Eschatologie”, 1872, pp. 174, 181); (3) boul Hadhayosh, din care se prepară hrana nemuririi și care formează paralela lui behemoth; și (4) pasărea Chamrosh, șeful păsărilor, care trăiește pe vârful muntelui Alburz (comp. „Bundahis”, xix. 15); comparați, de asemenea, Simurgh (Avesta „Saena Meregha”, pasăre-vultur, grifon, ebraizat „Bar Yokneh”), fabuloasa pasăre-gigant, pe care rabinii au identificat-o cu ziz (vezi Windischman, „Zoroastrische Studien”, pp. 91-93; West, „Pahlavi Texts”, în Max Müller, „S. B. E.” v. 65-71).
.