De-a lungul istoriei, prezența violenței justificată de credința în figuri dumnezeiești este exemplificată, mai ales în Oresteia lui Eschil și în Odiseea lui Homer. Deși ambele opere arhaice se referă la ideologiile și practicile credinței în zeii mitologici greci, raționamentul acțiunilor violente și mijloacele de justificare a acestora diferă în ceea ce privește aspirația și împlinirea răzbunării, justificarea lor prin intermediul divinității și mijloacele de pedepsire. În Oresteia, Oreste, fiul lui Agamemnon, Oreste, a fost exilat din Casa lui Atreus de către mama sa, Clitemnestra, regina din Argos. La întoarcerea lui Agamemnon din războiul troian, Clitemnestra și iubitul ei, Egist, l-au ucis pe Agamemnon din cauza sacrificării de către acesta a Ifigeniei, …show more content…
Oreste, deși i s-a ordonat să facă acest lucru, și-a ucis propria mamă, ceea ce face apel la Furii, fiicele Nopții, care caută răzbunare pentru cei uciși pe nedrept de rudele lor. Bântuit de Furii, care au fost trimise ca un blestem de mama sa, Oreste caută protecția zeului care i-a ordonat să facă o crimă atât de odioasă, Apollo, care îi ordonă lui Oreste să meargă la Atena, unde Atena va fi judecătorul suprem al nevinovăției sale. După ce Furiile și Oreste și-au expus argumentele, Atena i-a chemat pe „cei mai buni oameni din Atena” să servească drept juriu pentru a evita mânia Furiilor în cazul în care se va pronunța în favoarea lui Oreste. Buletinele de vot s-au încheiat la egalitate; cu toate acestea, votul Atenei a înclinat buletinul de vot în favoarea lui Oreste. Furiile, au contestat cu furie rezultatul procesului judiciar și nu sunt de acord cu opiniile „zeilor mai tineri”. În cazul lui Odiseu, deși a declarat că acțiunile sale au fost justificate prin voința lui Zeus și a celorlalți zei, mândria sa l-a făcut să fie în defavoarea lui Poseidon. În timp ce Odiseu a evadat din peștera lui Polifem și a început să navigheze, el și-a strigat numele său real, mai degrabă decât pseudonimul său, „Nimeni”, ceea ce l-a determinat pe Polifem să-l strige pe Poseidon, tatăl său, să-l blesteme pe Odiseu în călătoria sa spre casă, dacă va ajunge vreodată atât de departe. Atât în cazul lui Oreste, cât și al lui Odiseu, opiniile contradictorii ale zeilor au cauzat multe …show more content…
În cazul lui Oreste, acțiunile sale erau predestinate să se întâmple, iar dacă nu făcea ce i se spunea, avea să sufere o viață singuratică în exil, fără iubire. Când a venit momentul în care trebuia să împlinească fapta trimisă de Apollo, Oreste a fost influențat de vorbele mamei sale și nu știa dacă să meargă până la capăt cu crima. În schimb, Odiseu a pus mai întâi în practică violența, apoi și-a justificat acțiunile prin voința zeilor. Oreste a dezbătut folosirea violenței, deși aceasta era predeterminată; cu toate acestea, Odiseu era sigur că violența era singura metodă de a-și asigura bunăstarea. În ceea ce privește pedeapsa pentru violența lor, Oreste a fost blestemat fiind urmărit de Furii, care mai târziu au fost anulate de Atena și de juriul care se afla în proces pentru a stabili nevinovăția lui Oreste. În ceea ce-l privește pe Odiseu, însă, din cauza aroganței sale, l-a determinat pe Polifem să invoce un blestem care să-i prelungească și să-i creeze neplăceri în călătoria spre casă. Lui Oreste i s-a acordat dreptul de a pleca acasă fără alte răni din partea Furiilor, în timp ce Odiseu a fost supus unei călătorii iminente spre casă. Pentru Oreste, dreptatea este violență; cu toate acestea, pentru Odiseu, violența este dreaptă. Comparând cele două opere, se pot observa diferențele pentru cauzele violenței, repercusiunile unor astfel de acțiuni, precum și diferențele sociale și asemănările dintre antichitate și
Blog